Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru aprobarea OUG nr. 178/2022 privind sprijinirea entităţilor juridice stabilite în România, în vederea participării la proiecte de colaborare susţinute financiar prin intermediul Fondului European de Apărare (EDF).
Actul normativ are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal necesar aplicării în spaţiul juridic naţional a dispoziţiilor Regulamentului (UE) 2021/697 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2021 de instituire a Fondului European de Apărare şi de abrogare a Regulamentului (UE) 2018/1092.
Potrivit expunerii de motive, acesta vizează stabilirea responsabilităţilor autorităţilor naţionale competente, în special ministerele implicate, pentru a sprijini competitivitatea, eficienţa şi capacitatea de inovare a industriei româneşti de apărare, prin susţinerea cooperării transfrontaliere între entităţile din România şi cele din alte state ale Uniunii Europene.
Legea stipulează, între altele, că MApN este autoritatea naţională responsabilă de semnarea/aprobarea documentelor necesare pentru susţinerea proiectelor de cercetare-dezvoltare de interes naţional finanţate prin EDF. De asemenea, MApN are calitate de autoritate naţională competentă pentru prioritizarea proiectelor propuse de industrie/comunitatea de cercetare, proiecte care pot beneficia de susţinere financiară prin EDF. Activitatea de prioritizare se realizează cu consultarea Ministerului Economiei şi Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării.
În expunerea de motive se arată şi că Fondul European de Apărare (EDF) are rolul de catalizator al unei industrii de apărare puternice în Europa, care să dezvolte tehnologii şi echipamente de ultimă generaţie, complet interoperabile şi să sprijine cooperarea pe parcursul întregului ciclu al dezvoltării de produse şi de tehnologii în domeniul apărării. De asemenea, EDF îşi propune să completeze finanţările naţionale care sunt deja utilizate în acest scop şi va acţiona drept stimulent pentru ca statele membre să coopereze şi să investească mai eficient în apărare. Sunt eligibile proiectele de colaborare care implică cel puţin trei entităţi eligibile stabilite în cel puţin trei state membre sau ţări asociate (Norvegia). Aceste entităţi nu trebuie să fie controlate de terţi (state sau entităţi terţe). Prin derogare, entităţile stabilite în Uniunea Europeană şi controlate de terţi pot participa la acest program dacă statele membre/statele asociate în care sunt stabilite asigură anumite garanţii de securitate şi de apărare.