Perioada sărbătorilor dedicate Naşterii Mântuitorului Hristos se stinge în ultimul colind al Bobotezei, care rămâne în lumea satelor bănăţene precum o balanţă între sacru şi profan, preoţii sfinţesc cu agheasmă cele de pe urmă case ale credincioşilor, iar fetele ”vorbesc” cu apele curate, care devin în aceste zile ‘râuri ale Iordanului’.
Protopopul Timişoarei, Zaharia Pereş, subliniază, pentru AGERPRES, că, dacă la sărbătoarea Botezului Domnului se deschid cerurile şi Glasul Tatălui se aude spunând: ‘Tu eşti Fiul Meu Cel, întru Tine am binevoit’, acelaşi Glas se va auzi spunând, în ziua Schimbării la Faţă: ‘Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L’.
Părintele Zaharia Pereş spune că apa sfinţită de Bobotează are puteri tămăduitoare şi apărătoare de tot răul. Este momentul din an în care fiecare om din lumea satului bănăţean încă urmează tradiţia, îşi umple o găleată cu prima apă curată scoasă din fântâna casei, iar de mânerul vasului prinde cu o panglică tricoloră un fir de busuioc. Găleata este dusă apoi la biserică, unde toate vasele sunt puse în mijlocul lăcaşului, iar preotul le sfinţeşte.
‘La sfinţirea apei, un credincios este trimis de preot cu un prapure la râu, iar când preotul pune mâna în apa de Bobotează din butoiul cu apă sau în căldăruşă spune ‘se sfinţeşte această apă’ şi se trag clopotele. Cel care este cu prapurele la râu bagă şi el de trei ori vârful crucii în apa care trece prin sat, apoi revine cu prapurele în biserică. Din apa aceea se păstrează tot anul, în sticle curate, o parte o duc la moşii, la pomii fructiferi, cântă troparul Bobotezei şi băţul de colindă, rupt, se pune în cel mai mare copac al moşiei, ca semn al binecuvântării lui Dumnezeu’, ne povesteşte părintele Zaharia Pereş.
Potrivit acestuia, în Timişoara s-au pregătit peste 30.000 de sticle cu apă sfinţită, doar în parohia Dacia Cetate fiind sfinţite, vineri, peste 4.000 de sticle cu apă care vor fi împărţite, sâmbătă, credincioşilor. La acestea se adaugă alţi circa 30.000 de litri de apă sfinţită în butoaie.
Etnologul Maria Mândroane de la Muzeul Satului Bănăţean afirmă că în satele din zonă este obiceiul ca fetele să meargă în dimineaţa Bobotezei la o apă curgătoare, să se spele pe faţă şi apoi ”să stea de vorbă” cu râul transformat în această zi în ‘apa curată a Iordanului’, căruia să îi ceară împlinirea dorinţelor.
‘Acest ritual are şi un text foarte frumos numit ‘Râul Iordan’, prin care fata cerea râului să fie ajutată şi iubită. Dacă râul este îngheţat, fata îndepărtează gheaţa pentru a apărea apa râului cu care vorbeşte: ‘Bună dimineaţa, râu al lui Iordan. – Mulţumesc dumneavoastră, fetiţă frumoasă! Stai pe scaun dacă ai venit. – Păi, nu am venit să stau, am venit să mă spăl pe faţă, pe braţă, pe merii obrazului, pe zgârciurile nasului, să fiu sus, ca soarele de frumoasă, vederoasă la lume şi la ţară drăgăstoasă”, explică, pentru AGERPRES, Maria Mândroane.
Aceasta menţionează că de sosirea preotului cu Iordănitul în casele oamenilor din satele bănăţene sunt legate şi o serie de obiceiuri care prevestesc bunăstarea gospodăriei.
Astfel, preotul trebuie să păşească cu piciorul drept în casă şi să se aşeze pe scaun câteva momente, pentru a sta peţitorii fetelor şi cloştile pe ouă.
‘În satele noastre se păstrează obiceiul de a se pune sub prag busuioc luat din căldăruşa cu agheasmă a preotului, pentru a-şi vedea ursitul sau de a pune firul de busuioc sub pernă, pentru a-l visa. În dimineaţa de Bobotează se spune că apele sunt foarte curate, iar agheasma de la biserică trebuie păstrată tot anul, pentru că are puteri tămăduitoare şi salvează familia de nenorociri, de boli. Femeia casei e bine să meargă să ia în zori apă din fântână’, arată Maria Mândroane.
