AcasăStiri generaleTulcea: Un sportiv care se pregăteşte pentru Campionatul european de înot în...

Tulcea: Un sportiv care se pregăteşte pentru Campionatul european de înot în ape îngheţate a prins Crucea de Bobotează

Vladimir Romaniuc, de 18 ani, un sportiv din Tulcea care se pregăteşte pentru Campionatul european de înot în ape îngheţate, a adus, sâmbătă, la mal, sfânta Cruce aruncată în fluviu de episcopul Visarion, în cadrul ceremonialului prilejuit de Bobotează.

Înotătorul a sărit şi anul trecut în Dunăre cu ocazia ceremonialului religios, însă nu a reuşit să prindă sfânta Cruce, aşa încât anul acesta a încercat din nou. A ales stilul fluture pentru primii metri, una dintre cele mai dificile tehnici de înot.

‘De acum vreau să fie o tradiţie. M-am ambiţionat anul trecut, nu am prins-o şi anul ăsta am luptat pentru ea. Am înotat fluture, pentru că la acest stil ai privirea în faţă şi am văzut Crucea, apoi am trecut pe stilul liber. Mă antrenez pentru Campionatul european de înot în ape îngheţate şi anul acesta antrenamentul nu a fost atât de greu ca anul trecut’, a declarat presei, la finalul ceremonialului, Vladimir Romaniuc.

Ceremonialul aruncării sfintei Cruci în apă a urmat slujbei Sfinţirii mari a apei oficiate de episcopul Tulcei, Visarion.

‘Sărbătoarea Bobotezei este cu adevărat sărbătoarea luminii, sărbătoarea arătării mântuitorului nostru Isus Hristos, sărbătoare care ne îmbracă şi pe noi în lumină, pace şi binecuvântare, sărbătoare care ne îndeamnă şi pe noi să fim mai rugători, mai doritori de pace în sufletele noastre, în ţara noastră, la vecinii noştri şi în toată lumea lui Dumnezeu’, a declarat pentru AGERPRES episcopul Visarion.

Cinci tineri s-au aruncat în Dunăre pentru a aduce la mal sfânta Cruce, iar la final ei au primit din partea Episcopiei premii în bani în valoare de 1.500 de lei şi obiecte religioase.

Campionatul european de înot în ape îngheţate va avea loc la începutul lunii viitoare la Oradea, evenimentul fiind o premieră.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks