AcasăStiri generaleArad: 20 de străini, expulzaţi la o lună după ce au fost...

Arad: 20 de străini, expulzaţi la o lună după ce au fost prinşi când încercau să treacă ilegal frontiera

Autorităţile au expulzat 20 de străini care în urmă cu o lună au fost prinşi în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, ei fiind ţinuţi în acest timp într-un centru special din judeţul Arad, de unde au fost escortaţi până la aeroport pentru a fi urcaţi într-un avion care mergea spre ţara de origine.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), este vorba de 20 de bărbaţi din Bangladesh, care au fost duşi la Aeroportul Internaţional Cluj sub escorta agenţilor din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Arad.

‘Persoanele în cauză au fost depistate în luna decembrie a anului 2023 de poliţiştii de frontieră în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României, ulterior fiind predaţi poliţiştilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru dispunerea de măsuri de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul ţării noastre. Formalităţile de îndepărtare sub escortă pentru cei 20 de cetăţeni bengalezi au constat în obţinerea de documente de călătorie, achiziţionarea de bilete de avion şi escortarea acestora până la Aeroportul Internaţional Cluj unde au fost îmbarcaţi pe curse comerciale către ţara de origine’, a transmis IGI.

Escortarea la aeroport s-a făcut şi sub protecţia jandarmilor arădeni.

La ieşirea din ţară, cei 20 de străini au primit interdicţie de a reveni în Uniunea Europeană în următorii cinci ani.

Centrul de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Arad are o capacitate de 160 de locuri, iar în prezent gradul de ocupare este de 71%.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks