Mai multe persoane fără adăpost care trăiesc pe străzile municipiului Piatra-Neamţ au refuzat cazarea în centrul primăriei, din cartierul Speranţa, deşi temperaturile nocturne coboară până la minus 12 grade Celsius.
Patru echipaje ale Poliţiei Locale Piatra Neamţ, însoţite de reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială au încercat în zadar să convingă aceste persoane să îşi petreacă noaptea în adăpost.
‘Au fost legitimate 18 persoane fără adăpost, însă doar una a fost de acord să fie transportată la centrul specializat din cartierul Speranţa, restul refuzând sprijinul acordat de autorităţi celor cu nevoi speciale’, precizează un comunicat de presă al Poliţiei Locale Piatra-Neamţ.
Adăpostul de noapte, gestionat de Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Piatra-Neamţ, dispune de toate condiţiile necesare, persoanele cazate acolo beneficiind de o masă caldă, servicii medicale şi de igienă.