Ministerul Culturii a publicat anunţul pentru contractarea lucrărilor de punere în siguranţă a Palatului ‘Cantacuzino’, care găzduieşte Muzeul Naţional ‘George Enescu’, a anunţat ministrul Raluca Turcan.
Ministrul Culturii a scris, miercuri, pe Facebook, că termenul de depunere a ofertelor este 16 ianuarie, iar cel de execuţie a lucrărilor de punere în siguranţă este de 45 de zile de la emiterea ordinului de începere a acestora.
Raluca Turcan a punctat că la finalul anului trecut a decis să nu prelungească contractul de execuţie a lucrărilor de restaurare şi consolidare, întrucât la sfârşitul perioadei prevăzute în contract lucrarea era realizată în proporţie de doar 25% şi că procedura prevede ca, până la reluarea lucrărilor, Palatul ‘Cantacuzino’ să fie pus în siguranţă, pentru a nu se degrada.
Ministrul Turcan a explicat că, pentru că nu îşi doreşte repetarea situaţiei anterioare, ca o semnătură să dureze câteva luni sau hârtiile ‘să se plimbe cu lunile între părţile implicate’, s-a asigurat de: realizarea rapidă a lucrărilor de punere în siguranţă a ‘Palatului Cantacuzino’, demararea cât mai rapidă a procedurilor de achiziţii pentru lucrările de restaurare şi consolidare rămase de executat, luarea măsurilor legale impuse de această ‘situaţie critică’.