Două lebede, care au rămas blocate în apele îngheţate ale unei bălţi din zona municipiului Orăştie, au fost salvate joi de pompierii militari, care au intervenit la faţa locului în urma unui apel la numărul de urgenţă 112, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
La faţa locului au intervenit imediat pompierii militari din Orăştie, care au găsit lebedele imobilizate în mijlocul apei, din cauza gheţii care se formase peste noapte.
‘Pentru a ajuta păsările să se elibereze, pompierii salvatori au spart gheaţa până la acestea şi în câteva minute, ambele lebede se aflau în afara oricărui pericol’, a transmis sursa citată.