AcasăStiri generaleDNA: Administrator al Agromec Iclod SA - judecat după ce ar fi...

DNA: Administrator al Agromec Iclod SA – judecat după ce ar fi vândut la preţuri subevaluate patru imobile ale societăţii

Gheorghe Trifan, la data faptei administrator al SC Agromec Iclod SA, societate cu capital majoritar de stat, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie după ce ar fi înstrăinat din patrimoniul societăţii patru imobile la preţuri subevaluate.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, vineri, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Gheorghe Trifan, la data faptei administrator al SC Agromec Iclod SA (societate cu capital majoritar de stat), pentru stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, comisă cu ocazia unei operaţiuni comerciale, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare ori lichidare judiciară, în formă continuată, şi două infracţiuni de participaţie improprie, sub forma instigării, la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În faţa judecătorilor va ajunge şi Crina Ioana Vişan, la data faptei evaluator autorizat ANEVAR, cu privire la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada iunie – iulie 2017, în contextul în care Statul Român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului era acţionar majoritar al SC Agromec Iclod SA, Gheorghe Trifan, în calitatea menţionată, ar fi înstrăinat din patrimoniul societăţii pe care o administra patru bunuri imobile (terenuri cu construcţiile aferente), la preţuri subevaluate, către o persoană fizică şi către o firmă controlată de membrii familiei sale.

‘Trei dintre bunurile respective ar fi fost vândute în baza unui raport de evaluare întocmit de inculpata Vişan Crina Ioana cu încălcarea mai multor cerinţe obligatorii prevăzute în standardele de evaluare, cu consecinţa stabilirii unei valori de piaţă mai mică decât cea reală’, arată anchetatorii.

Prin demersurile menţionate mai sus a fost creat un prejudiciu SC Agromec Iclod SA în valoare totală de 226.247 lei, menţionează DNA, care adaugă că societatea s-a constituit parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks