Seria programelor dedicate Zilei Culturii Naţionale a debutat, luni, la Primăria Oradea cu un simpozion dedicat poetului naţional Mihai Eminescu, continuat cu depuneri de flori la statuia acestuia, alte evenimente urmând a avea până la sfârşitul zilei.
Corul ‘General Traian Moşoiu’ a deschis evenimentul de la Primăria Oradea cu un moment artistic emoţionant, prin interpretarea unor lieduri şi romanţe pe versurile celor mai cunoscute poezii ale ‘poetului nepereche’.
La simpozion, din partea administraţiei locale a luat parte viceprimarul municipiului Antonia Nica, care a subliniat importanţa momentului pentru comunitatea locală, atrăgând atenţia în acelaşi timp şi asupra faptului că unul dintre pilonii cei mai importanţi oricărui popor este cultura, care ne uneşte şi ne face mai speciali. Totodată, viceprimarul a precizat că amintirea poetului, prozatorului şi jurnalistului Mihai Eminescu trebuie comemorată şi sărbătorită nu doar o dată pe an, deoarece gândurile, versurile şi îndemnurile acestuia sunt şi vor fi mereu de actualitate.
Programul a continuat cu discursuri, susţinute de prof. univ. emerit dr. Mihai Drecin, prof. dr. Karina Ochiş (‘Eminescu – un brand naţional pentru generaţiile viitoare’) şi eminescologul clujean, de origine bihorean, prof univ. dr. Mircea Popa (Eminescu, Iosif Vulcan şi ‘Familia’), momente artistice, recitări de poezii.
Asociaţia Naţională a Cavalerilor de Clio, din Oradea, a continuat cu o festivitate de premiere realizată de Revista Cetatea Cavalerilor (revista proprie, la numărul 40, lunară) care a conferit Trofeul şi Diploma ‘Rădăcini’, Medalia şi Placheta Galei ‘Eminescu’. Şi-au mai dat concursul Grupul de copii de la Hidişelul de Sus (prof. Crina Puie) care au prezentat un Colind pentru Eminescu, alături de alţi copii care au recitat din poeziile eminesciene.
Pe tot parcursul programului din sala festivă a primăriei, pe ecranele încăperii a fost proiectat un videomontaj, realizat de col. ing. Dan Poinar, membru fondator al asociaţiei amintite, cu o mulţime de imagini despre Eminescu, de la afişul sesiunii comunicări ştiinţifice până la bancnota de 500 de lei, cu medalii, statui, coperţi de cărţi etc.
După manifestările din Primărie, au urmat evenimente la statuia lui Mihai Eminescu, unde primarul Oradiei, Florin Birta şi viceprimarul Antonia Nica, împreună cu reprezentanţii altor instituţii şi elevi de la şcolile orădene, au depus buchete de flori.
Şirul evenimentelor prilejuite de această zi vor continua toată ziua: la pasajul Madach – cu o expoziţie cu ilustraţii; la Muzeul Memorial ‘Iosif Vulcan’, o expoziţie de documente şi cărţi rare despre Mihai Eminescu, din colecţia generalului prof. univ. dr. Lazăr Cârjan, iar seara va avea loc Spectacolul de Gală Eminescu, la Filarmonica de Stat Oradea.
Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită, luni, printr-o serie de evenimente organizate în şase locaţii din municipiul Oradea, cu sprijinul Primăriei Oradea, Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice – Oradea Heritage în colaborare cu Asociaţia Naţională a Cavalerilor de Clio şi Revista Cetatea Cavalerilor, Filarmonica de Stat Oradea şi Muzeul Ţării Crişurilor. AGERPRES / (A, AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)