AcasăStiri generaleGorj: Femeie din Dolj, reţinută pentru furt dintr-un centru comercial; prejudiciul -...

Gorj: Femeie din Dolj, reţinută pentru furt dintr-un centru comercial; prejudiciul – 5.300 de lei

O femeie în vârstă de 34 de ani, din comuna Buzuleşti, judeţul Gorj, a fost reţinută de poliţiştii gorjeni pentru furt după ce, în urma cercetărilor, s-a stabilit că aceasta, alături de alte două persoane, au sustras produse cosmetice dintr-un centru comercial din municipiul Târgu Jiu în valoare de 5.300 de lei.

Potrivit unei informări a IPJ Gorj, luni, poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Târgu Jiu au pus în executare un mandat de aducere faţă de o femeie, în vârstă de 34 de ani, din comuna Buzuleşti, judeţul Dolj, care, la data de 29 decembrie 2023, a sustras mai multe produse cosmetice dintr-un centru comercial din municipiu, în valoare de aproximativ 5.300 de lei.

‘În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, iar în urma activităţilor operative desfăşurate aceştia au identificat persoanele bănuite, în identitatea a trei femei, cu vârste de 23, 34 şi 35 de ani, din judeţele Dolj şi Mehedinţi, şi au găsit o parte din bunurile sustrase, care au fost restituite societăţii comerciale. Faţă de acestea a fost extinsă urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată, iar în baza probatoriului administrat în cauză, faţă de femeia în vârstă de 34 de ani a fost luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Gorj’, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks