Un număr de 12 proiectile funcţionale, provenite din cel de-al Doilea Război Mondial, au fost găsite marţi pe un şantier din incinta Aeroportului Oradea, au informat miercuri pompierii orădeni.
Potrivit comunicatului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ‘Crişana’ al judeţului Bihor, apelul prin numărul unic 112, care sesiza descoperirea unor muniţii în incinta Aeroportului Oradea, a fost primit în dispeceratul ISU, în după-amiaza zilei de marţi, pentru gestionarea operativă a evenimentului semnalat fiind alertaţi pompierii pirotehnişti din cadrul Detaşamentului 2 Oradea.
Sosit la locul indicat de apelant, echipajul pirotehnic a identificat şase proiectile explozive, de calibru 47 de milimetri, găsite de muncitorii care efectuau săpături în cadrul unor lucrări la reţeaua de canalizare din incinta aeroportului, iar după asanarea zonei, specialiştii pirotehnicieni au mai descoperit alte şase muniţii similare.
Cele 12 proiectile, aflate în stare de funcţionare, au fost ridicate, transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă de către pompieri, urmând a fi distruse ulterior prin explozie controlată.
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Crişana’ al judeţului Bihor reaminteşte cetăţenilor faptul că, în cazul descoperirii elementelor de muniţie trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic.