Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va putea prelua gratuit de la autorităţile publice locale documentaţiile tehnico-economice în vederea realizării unor investiţii în domeniul infrastructurii de transport.
Guvernul a adoptat în şedinţa de joi o ordonanţă prin care modifică OUG 83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport.
‘Modificarea OUG nr. 186/2016 vizează reglementarea în mod predictibil a relaţiei de parteneriat de dezvoltare a căilor de comunicaţie rutieră stabilită între autorităţile publice locale şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. În acest sens, se modifică alineatul (1) al art. XV, prin introducerea sintagmelor ‘indiferent de sursa de finanţare’, ‘drumurilor de interes local sau judeţean’. De asemenea, este introdusă posibilitatea preluării documentaţiilor tehnico-economice de la autorităţile locale cu titlu gratuit, acolo unde este cazul, şi utilizarea celor deja realizate, nefiind necesară realizarea unora noi, care ar necesita timp şi costuri suplimentare’, se arată într-un comunicat transmis de Guvern.
Executivul menţionează că pentru realizarea unor obiective de investiţii în domeniul infrastructurii de transport, indiferent de sursa de finanţare, care privesc variantele ocolitoare ale localităţilor urbane sau conexiunea localităţilor/drumurilor de interes local sau judeţean la autostrăzi, drumuri expres şi/sau drumuri naţionale, administratorul/dezvoltatorul infrastructurii rutiere, cu aprobarea consiliului de administraţie, poate încheia protocoale de colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale şi/sau cu asociaţiile de dezvoltare intercomunitară existente la nivel local, cu aprobarea consiliilor locale/consiliilor judeţene/structurilor de conducere ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară.
Aceste protocoale pot să vizeze realizarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice de execuţie şi/sau a documentaţiilor tehnice necesare pentru emiterea autorizaţiilor de construire sau a transferului cu titlu gratuit a documentaţiilor tehnico-economice deja realizate, dar şi pentru a asigura monitorizarea implementării proiectelor de infrastructură de transport.