Dreapta Unită este „condamnată” să ducă la Cotroceni un „adevărat preşedinte de dreapta care să ne apere de „hoţi, de plagiatori şi de Putin”, a afirmat preşedintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac.
„Cred că Dreapta Unită poate învinge la alegerile europarlamentare. Dreapta unită poate obţine un scor foarte bun la alegerile locale. Dreapta Unită este „condamnată” să ducă la Cotroceni un adevărat preşedinte de dreapta care să ne apere de hoţi, de plagiatori şi de Putin”, a declarat Tomac, în cadrul evenimentului alianţei Dreptei Unite de lansare a listei comune pentru alegerile europarlamentare, precum şi a programului electoral.
Potrivit acestuia, intrarea parţială în Spaţiul Schengen „nu este o mare realizare”.
„Acest mic pas, acest mic cadou primit în genunchi în ceea ce priveşte intrarea în Spaţiul Schengen nu este o mare realizare. Ea s-a reuşit pentru că noi în fiecare zi am cerut ca românilor să li se facă dreptate. Iohannis nu a reuşit un lucru elementar – să impună în ultimii zece ani pe ordinea de zi a Consiliului European această problemă care este europeană, nu este o problemă între România şi Austria. Într-un context atât de fragil, cu război lângă noi, cu oameni care trăiesc zi de zi cu teamă, graniţele trebuie să se desfiinţeze. Or, noi, avem în continuare un hotar artificial, pentru că aceşti oameni nu au fost în stare să negocieze interesele României”, a susţinut eurodeputatul.
Pe 18 decembrie 2023, preşedinţii USR, PMP şi Forţa Dreptei au anunţat constituirea Alianţei Dreapta Unită, în perspectiva alegerilor din anul 2024.
Tot atunci, reprezentanţii formaţiunilor au precizat că vor participa în alegerile europarlamentare din 2024 cu o listă comună de candidaţi.
Sursa: AGERPRES
Articolul Eugen Tomac (PMP): Dreapta Unită este „condamnată” să ducă la Cotroceni un „adevărat preşedinte de dreapta care să ne apere de „hoţi, de plagiatori şi de Putin” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro