Filiala PMP Neamţ şi-a depus, marţi, la Biroul Electoral Judeţean, listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, fiind prima formaţiune politică din judeţ care face acest lucru. Pe prima poziţie pentru Camera Deputaţilor se află liderul filialei, Bogdan Gavrilescu, în timp ce lista la Senat este deschisă de fostul primar de Piatra-Neamţ, Dragoş Chitic. ‘Îmi doresc să pot lupta de la nivelul Parlamentului pentru implementarea proiectelor de ţară ale PMP, în principal pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, aşa cum au votat românii la referendumul din 2009. Mă voi bate totodată în Parlament pentru eliminarea pensiilor speciale, alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi realizarea autostrăzilor care să lege Moldova de vest şi capitală. Împreună cu Dragoş Chitic, ceilalţi colegi candidaţi şi echipa PMP Neamţ vom încerca să îi convingem pe nemţeni că PMP reprezintă cea mai bună opţiune pentru dezvoltarea judeţului Neamţ şi a României’, a declarat preşedintele PMP Neamţ, Bogdan Gavrilescu. ‘Este imperios necesar să schimbăm modul de lucru al Parlamentului României, a cărui activitate este astăzi deficitară, generând o imagine extrem de negativă în rândul populaţiei. Este nevoie ca în viitorul Parlament să fie prezenţi oameni competenţi, cu experienţă administrativă, care să facă legi clare şi drepte pentru români. De la nivelul Senatului României mă voi bate împreună cu colegii mei din PMP pentru interesele nemţenilor, pentru dezvoltarea judeţului Neamţ şi bunăstarea fiecărui nemţean’, a spus fostul primar al municipiului Piatra-Neamţ, Dragoş Chitic. PMP Neamţ şi-a propus pentru alegerile parlamentare un obiectiv de minim 12,5% dintre voturi, ceea ce înseamnă sigur un mandat de deputat iar la redistribuire poate aduce un mandat de senator.