Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan afirmă că tocmai a prezentat, în plenul Parlamentului European, 7 măsuri pe care Partidul Popular European le susține pentru sprijinirea fermierilor în Europa.
”Am spus că oamenii din Europa au încredere în calitatea hranei, în siguranța alimentelor, iar în centrul acestui succes este fermierul european.
De aceea, avem obligația să ascultăm de fermierii din Europa. De aceea, avem datoria să-i sprijinim și să-i protejăm. Trebuie să modernizăm agricultura cu fermierii, nu împotriva lor.
Iată cele 7 măsuri pentru fermieri:
Nicio decizie în sectorul agricol fără să ascultăm de fermieri;
Nicio măsură fără a cunoaște impactul acesteia, iar dacă măsura aduce orice povară suplimentară pentru fermieri, trebuie să fim pregătiți să oferim mai mult sprijin;
Reducerea birocrației pentru fermieri. Fermierii trebuie să aloce mai mult timp cultivând terenul decât completând formulare
Asigurarea calității și cantității producției alimentare în Europa. Trebuie să producem mai multă hrană în Europa, nu mai puțină;
Investiții în zona rurală, per ansamblu. Vrem școli bune, spitale bune. Suntem pregătiți să investim în digitalizare, în tranziția verde, dar și în infrastructura din zonele rurale;
Sprijin pe timp de criză. Dacă este o criză, trebuie să mobilizăm instrumentele europene pe care le avem, inclusiv rezervele de criză care oferă sprijin financiar;
Ajutăm Ucraina, ajutăm fermierii ucraineni ajutând, în același timp, și fermierii noștri. Absorbim atât cât putem în Europa și ajutăm Ucraina să exporte restul cantităților către celelalte piețe din lume, unde este nevoie.
Suntem pregătiți să lucrăm cu majoritatea din Parlamentul European pentru a implementa aceste lucruri pentru fermierii din Europa.”, arată deputatul european Siegfried Muresan, în plenul Parlamentului European.
Articolul Siegfried Mureșan (PNL): 7 măsuri pentru sprijinirea fermierilor! apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro