Guvernul a scăpat de sub control pandemia şi singura preocupare a guvernanţilor este organizarea alegerilor, a declarat prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu. ‘Din păcate, s-a întâmplat aşa cum am spus că se va întâmpla după alegerile locale, şi anume că Guvernul a scăpat de sub control pandemia şi că vor ajunge să închidă şcolile. Nu le pasă nici de sănătatea oamenilor, nici de educaţie, nici de economie, singura lor preocupare este doar organizarea alegerilor. Vor un singur lucru, să rămână la putere cu orice preţ, chiar cu preţul sănătăţii propriului popor. Este o bătaie de joc la adresa elevilor, a profesorilor, a părinţilor din Bucureşti, modul în care care autorităţile au comunicat restricţiile. Deşi ştiau că se va ajunge aici, nu s-au deranjat în weekend să le spună profesorilor şi părinţilor ceea ce urmează. Este cu totul aberant ceea ce fac, închid şcolile pentru cursuri, dar le deschid pentru alegeri’, a declarat Sorin Grindeanu, marţi, la finalul Consiliului Politic Naţional al PSD. El a afirmat că autorităţile continuă cu măsuri ‘lipsite de orice logică’. ‘Am văzut-o pe doamna celebru ministru Anisie cu câte o bâlbă aproape în fiecare zi. Ba sunt tablete, ba nu sunt, ba le-a dat, ba nu le-a dat. Astăzi a venit cu o idee absolut măreaţă şi anume că pentru elevii care nu au curent să facă lecţii la tv. E clar că nu au niciun fel de coerenţă, nu au nici un plan pentru a scoate România din situaţia în care se află. Nu-i interesează nimic altceva decât alegeri’, a mai declarat Grindeanu.