Relansarea Parteneriatului Strategic Consolidat dintre România și Italia a reprezentat obiectivul principal al Ședinței comune a Guvernelor român și italian, care a avut loc la 15 februarie la Villa Pamphili, la 13 ani distanță de la organizarea precedentei reuniuni politice la nivel înalt, transmite Ambasada României din Italiei.
Conform unui comunicat transmis pe pagina oficială de Facebook a Ambasadei României în Italie, printre principalele argumente în favoarea impulsionării cooperării în plan bilateral, european și euroatlantic s-au numărat: rolul strategic al României în regiune, legăturile economice solide cu Italia, relația specială dintre cele două țări bazată pe importante legături istorice, culturale și umane, dar și pe faptul că ambele țări împărtășesc obiectivul unei Uniuni Europene puternice, relevante la nivel global.
”Cu acest prilej, premierul român Marcel Ciolacu alături de omologul italian, Președintele Consiliului de Miniștri al Italiei Giorgia Meloni, au semnat Declarația Comună privind dezvoltarea Parteneriatului Strategic Consolidat româno-italian în materie de politică externă, securitate, schimburi economice și cooperare sectorială.
Membrii delegației României condusă de prim-ministrul Marcel Ciolacu – viceprim-ministrul Marian Neacșu, viceprim-ministrul și ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, ministrul transporturilor și infrastructurii Sorin Grindeanu, ministrul apărării naționale Angel Tîlvăr, ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu și ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului Ștefan-Radu Oprea – au avut consultări bilaterale și au semnat, alături de omologii italieni, o serie de documente de cooperare bilaterală în următoarele domenii:
Afaceri externe și afaceri europene: Memorandum de Înțelegere privind cooperarea și consultările structurate între Ministerul Afacerilor Externe al României și Ministerul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Republicii italiene
Administrație publică – Formare funcționari publici: Memorandum de Înțelegere între Institutul Național de Administrație al României și Școala Națională de Administrație a Republicii Italiene
Securitate cibernetică: Memorandum de Înțelegere între Directoratul Național Român de Securitate Cibernetică și Agenția Națională de Securitate Cibernetică a Republicii Italiene
Turism: Memorandum de Înțelegere între Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului din România și Ministerul Turismului din Republica Italiană privind colaborarea în sectorul turistic
Sprijinirea antreprenoriatului: Memorandum de Înțelegere între Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din României și Ministerul Antreprenoriatului și al Made in Italy din Republica Italiană privind promovarea antreprenoriatului și sprijinirea IMM-urilor și companiilor start-up
Afaceri interne: Scrisoare de Intenție între ministrul afacerilor interne al României și ministrul de interne al Republicii Italiene privind consolidarea activităților în cadrul instrumentelor bilaterale de cooperare în scopul promovării colaborării în domeniul prevenirii și combaterii criminalității
Cooperarea în domeniul protecției civile: Plan de acțiune între Departamentul pentru situații de urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din România și Departamentul de protecție civilă din cadrul Președinției Consiliului de Miniștri din Republica Italiană privind cooperarea în domeniul protecției civile.
Summit-ul interguvernamental bilateral reprezintă formatul privilegiat pentru a putea atinge obiectivele Parteneriatului Strategic Consolidat, creând astfel premisele organizării în mod regulat a acestui tip de reuniune, alternativ la Roma și la București”, s-a mai transmis în comunicatul Ambasadei României din Italia.
Articolul Ambasada României în Italia, după Ședința comună a Guvernelor român și italian: Relansarea Parteneriatului Strategic Consolidat dintre România și Italia a reprezentat obiectivul principal al Ședinței comune apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro