Încă șase aeronave F-16 olandeze vor sosi la Centrul European de Pregătire F-16 din România în următoarele luni, anunță ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.
”Am mulțumit doamnei Kajsa Ollongren, ministrul apărării din Regatul Țărilor de Jos, cu care am avut o întrevedere în marja Conferinței de Securitate de la München, pentru decizia Guvernului de la Haga de a contribui substanțial, prin dislocarea de trupe și tehnică militară de înaltă performanță în România, inclusiv prin aeronave F-16, la întărirea apărării flancului estic al NATO și, în particular, a regiunii Mării Negre.
Progresele programelor de instruire comune, participarea militarilor olandezi, în 2022 și 2023, la Grupul de Luptă NATO condus de Franța, dislocarea a trei aeronave MQ-9 Reaper fără pilot în România pe parcursul anului 2024 și dislocarea de aeronave la Centrul European de Pregătire F-16 de la Fetești au constituit, de asemenea, teme de discuție în cadrul întâlnirii cu omologul meu olandez.
În ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina, am amintit sprijinul ferm al României pentru instruirea piloților ucraineni în cadrul Centrul European de Pregătire F-16, atunci când aceștia vor atinge nivelul de pregătire care le va permite începerea antrenamentelor la Fetești”, spune ministrul.
Articolul Ministrul Apărării: Încă șase aeronave F-16 olandeze vor sosi la Centrul European de Pregătire F-16 din România în următoarele luni apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro