Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, salută anunțul făcut de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de a candida pentru un nou mandat, din partea PPE.
„Salut anunțul făcut de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de a candida pentru un nou mandat, din partea PPE și îi urez mult succes. În toți acești ani, actuala președintă a demonstrat că poate gestiona crize complicate și că poate găsi soluțiile cele mai bune pentru toate statele membre UE. De la adoptarea Mecanismului de Redresare și Reziliență – prin care țara noastră beneficiază de o șansă istorică la modernizare – la reducerea dependenței energetice a UE față de Federația Rusă și până la pașii concreți făcuți pentru aderarea Republicii Moldova și Ucrainei.
Momentul este cu atât mai semnificativ cu cât votul pentru susținerea candidaturii sale va fi dat la București, în cadrul Congresului PPE, găzduit de PNL pe 6-7 martie. Un eveniment care va aduce în țara noastră delegați din peste 40 de țări, inclusiv șefi de stat și guverne și care va reprezenta o importantă oportunitate pentru România de a consolida legăturile cu cei mai importanți lideri europeni.”, afirmă președintele Senatului, președintele PNL, Nicolae Ionel Ciucă.
Articolul Nicolae Ciucă: Salut anunțul făcut de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de a candida pentru un nou mandat, din partea PPE și îi urez mult succes apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro