Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a transmis un mesaj către românii din Statele Unite ale Americii să ia în considerare votul prin corespondenţă şi să se înregistreze în acest sens, adăugând că vor fi organizate secţii de votare pe teritoriul SUA pentru alegerile parlamentare programate la 6 decembrie. Mesajul video, postat pe pagina de Facebook a MAE, a fost transmis de şeful diplomaţiei române, aflat în vizită în SUA, de la ambasada României la Washington. ‘Mă adresez dumneavoastră de la Ambasada României la Washington, în timpul scurtei vizite pe care o realizez în Statele Unite, în aceste zile, la invitaţia secretarului de stat american Mike Pompeo. Aş vrea să ştiţi că discuţia pe care tocmai am avut-o ieri cu secretarul de stat Pompeo mi-a reconfirmat sentimentul de încredere faţă de modul în care partenerii noştri americani preţuiesc relaţia de Parteneriat Strategic veritabil dintre România şi Statele Unite’, a arătat Bogdan Aurescu. El a vorbit de organizarea unor secţii de votare pe teritoriul SUA şi a subliniat şi opţiunea votului prin corespondenţă. ‘Alături de Ambasadă şi de consulatele noastre şi în coordonare cu autorităţile federale şi locale, vom organiza secţii de votare pe teritoriul Statelor Unite, iar acestea vor fi anunţate în curând. Există, însă, posibilitatea mult mai accesibilă de a vota prin corespondenţă şi vă încurajez să luaţi în considerare această opţiune, care vă permite exercitarea dreptului de vot în cel mai sigur, eficient şi confortabil mod, fără deplasări la distanţe mari şi fără pericolul de expunere la riscuri epidemice’, a arătat Aurescu. Potrivit portalului dedicat votului la Parlamentare, pentru românii ce au domiciliul sau reşedinţa în străinătate, https://www.votstrainatate.ro/ până miercuri, la ora 15,00, aproape 33.000 de persoane s-au înregistrat pentru a vota prin corespondenţă. Termenul limită pentru înscrierea la votul prin corespondenţă este 22 octombrie.