AcasăPoliticaCornel Nistorescu: „Din capul rotund al ministrului Agriculturii n-am recepționat decât propoziții...

Cornel Nistorescu: „Din capul rotund al ministrului Agriculturii n-am recepționat decât propoziții neterminate, gîgîieli și, din cînd în cînd, enormități”

„În viteza de balamuc cu care se rostogolesc declarațiile trăznite, inițiativele deșucheate cu subsoluri dubioase, gafele și dezvăluirile, am trecut ca trenul pe lîngă una lată anunțată de figurantul ministru înregistrat la Evidența persoanelor sub numele de Barbu-Florin Ionuț, de la Agricultură”, scrie, în Cotidianul, Cornel Nistorescu.

 

Ei bine, acest personaj restant la gramatică și la logică a anunțat o descoperire bună de un mare premiu acordat însă de comuniști:

„Am introdus un mecanism pe care îl voi crea împreună cu retailerii, împreună cu Ministerul Economiei care se ocupă cu partea de comerț a României. Practic aceste Ordonanțe au fost date de Ministerul Agriculturii dar și alte ministere au atribuții în comerțul cu alimente,  și vom crea un mecanism. Mi-aș dori să îl creez și îl am creionat deja. O să am o discuție săptămâna viitoare atât cu retailerii, cât și cu procesatorii. Pentru toate produsele agroalimentare. Deci pentru absolut toate produsele agroalimentare”

Ionuț al nostru de la Agricultură stă cu un crac al gîndirii în trecut și cu altul în viitor. „Am introdus un mecanism pe care îl voi crea”. Cu așa logică de oțel, nici Dracu nu se poate pune cu el! Omul a introdus deja și pe urmă creează!

Voi reproduce încă un pasaj important din Ionuț Florin pentru că este probabil principala sa operă cunoscută pînă acum.

Iată ce susține agro-inteligentul îmbunătățirilor funciare din județul Olt:

Vom crea acest mecanism pentru a stabiliza toate prețurile din România. Vorbim la produsele agroalimentare. Vreau în continuare ca aceste alimente de bază, cele 14 alimente de bază care sunt consumate de 50% din populația României, să rămână la același nivel. Vă spun și de ce! Atunci când în guvernarea Ciucă s-a luat decizia scăderii prețului la lapte cu 20% și neavând o formă juridică, așa cum noi am dat această Ordonanță, toată scăderea s-a dus la laptele de la poarta fermei, la fermieri. I-am explicat și prim-ministrului că nu este nevoie de un acord. Pentru că un acord nu este respectat. Un acord nu are formă juridică, un acord nu are contravenție, și atunci nu poți să tragi la răspundere pe nimeni. În ordonanța privind plafonarea adaosului comercial, fermierii nu există. Și este destul de logic și foarte clar”. (Florin-Ionuț Barbu)

Vedeți și auziți ce grozav funcționează mecanismul de stabilizare a prețurilor gîndit de Florin Ionuț Barbu? Exact ca proiectul de țară al lui Iohannis, ca România Educată, ca reducerea cheltuielilor bugetare a lui Ciolacu, ca dotarea inspectorilor fiscali cu pistoale!”, scrie Nistorescu.

Articolul Cornel Nistorescu: „Din capul rotund al ministrului Agriculturii n-am recepționat decât propoziții neterminate, gîgîieli și, din cînd în cînd, enormități” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks