Diana Șoșoacă, senator de Iași, susține că Transnistria reprezintă noul măr al discordiei între blocul estic și vestic și posibilul nou focar de conflict chiar în preajma României. Dacă nu va fi tratat cu atenție, această zonă poate antrena în război Moldova, apoi România în sprijinul Moldovei, și astfel Ucraina își va primi mult dorita implicare a NATO și a UE în războiul pe care l-a pierdut deja, scrie bzi.ro.
„Veștile sunt neliniștitoare din acest punct de vedere: Moldova face presiuni asupra Transnistriei, dar nu de capul ei, ci la îndemnul stăpânilor euroatlantici. Moldova nu își permite singură să provoace Rusia, acest lucru e clar, deci tot acest joc se desfășoară la nivel înalt, iar Moldova este doar mingea de ping-pong a marilor puteri. Moldova riscă să devină o nouă Ucraina, împinsă pe calea războiului de Soros, un apropiat al Maiei Sandu, de fapt stăpânul ei. Dar Moldova nu contează prin ea însăși în acest conflict, ci prin faptul că poate atrage România în același conflict, care este stat membru UE și NATO.
Soluția pe care o propun este detensionarea situației și întoarcerea la formatul de negociere 5+2. Moldova vrea să scoată Rusia din acest format, dar acest lucru este imposibil de vreme ce Rusia are 220.000 de cetățeni ruși în Transnistria, și, conform amendamentului la Legea federală a Federației Ruse din 9 noiembrie 2009, intitulat „Modificarea Legii federale „Cu privire la apărare”, Rusia are dreptul să intervină militar acolo unde cetățenii ei sunt amenințați. O situație asemănătoare are loc și în Găgăuzia, altă regiune autonomă din Republica Moldova, care vrea protecția Rusiei în fața presiunilor Moldovei. Așadar, Moldova joacă rolul de provocator aici pentru că Maia Sandu execută ordinele lui Soros.
Între timp, au apărut știri despre intențiile Germaniei de a bombarda podul Crimeii, un scandal imens la nivel internațional și care pune Berlinul într-o situație dificilă. În Rusia au apărut știri despre faptul că trei avioane de luptă au intrat în spațiul Ucrainei plecând din România pentru a simula atacuri asupra Rusiei. Știrile nu sunt confirmate, dar arată nivelul de tensiune și faptul că oricând poate avea loc o escaladare a războiului prin implicarea forțelor NATO. România este în prim plan, pentru că Rusia a promis că va lovi bazele aeriene de unde pleacă avioane de luptă care lovesc forțele ruse”, a transmis senatorul Diana Șoșoacă.
Diana Șoșoacă duce o luptă dură în Parlamentul României pentru a opri implicarea țării într-un conflict.
„În calitate de Senator și Președinte al Partidului S.O.S. România duc o luptă dură în Parlamentul României pentru a opri implicarea României în acest conflict. Un conflict în care suntem împinși de 2 ani de zile și din care vom ieși total distruși, exact ca Ucraina. Nu ne liniștesc nici bazele americane din România, nici trupele NATO cantonate pe teritoriul țării noastre, ca și când am fi o colonie, un stat ocupat, nici vorbele fără sens ale secretarului adjunct NATO, românul pretendent la președinția României, care face pe omul din diaspora, fără să fi mâncat vreodată pâinea neagră și amară a străinătății.
Dle Geoană, sper că nu crezi că suntem la fel de stupizi pe cât te considera șeful dumitale Iliescu. Dumneata ai plecat în străinătate nu pentru că mureai de foame și nu aveai cum să îți crești copiii, cu un salariu imens pe care nici un român din diaspora nu îl câștigă, ca să lucrezi într-o instituție globalistă, care sclavizează multe state, printre care România, pe care ar trebui să o iubești, nu să o sclavizezi. Ești unul din protagoniștii trădării naționale a românilor, care a trădat interesele României, și acum vii să ne vinzi sloganuri naționaliste, că așa este trendul, dar nu realizezi că poporul acesta s-a trezit și nu mai înghite pe nemestecate tot ce îi dați voi cu televiziunile mainstream, cu care ați manipulat zeci de ani.
Da dle Geoană, știm, Occidentul și SUA vor să ne trimită carne de tun să luptăm în Ucraina, pentru un război care nu ne aparține, dar nu vă merge. De doi ani de zile duc o luptă diplomatică pentru a ține România departe de război, am fost în dese rânduri la Ambasada Rusiei tocmai pentru a vă opri actul dement de ucidere a poporului român. De va fi nevoie să apăr acest popor de la actul suicidar pe care îl faceți, mă voi duce și la Moscova, cu toate pericolele și consecințele nefaste pentru mine. Da, știm, Occidentul și USA, ca și NATO, vor lupta până la ultimul român pentru apărarea Ucrainei! Nu suntem proști și vă rog nu ne insultați inteligența!”, a adăugat Diana Șoșoacă.
Senatorul de Iași a afirmat că a fost atacată non-stop prin orice mijloc. În acest context, parlamentarul a inițiat demersul S.O.S. Revoluție Europeană.
„Atacurile din ultima vreme împotriva mea, prin intermediul verigilor slabe din jurul meu, denotă foarte clar că veți face orice, ACCENTUEZ ORICE, CHIAR ȘI CRIME, în ceea ce privește familia mea, doar pentru ca vocea mea să nu mai fie auzită internațional și național, și să nu mai aibă cine să vă oprească planurile, iar demersurile politice și diplomatice pe care le fac, să se oprească.
De aceea atacurile sunt continue, pentru a știrbi încrederea poporului român în unicul om politic care l-a apărat, sacrificând tot. Nu aveți nevoie de un președinte al României care să iubească România și poporul român, aveți nevoie de o slugă globalistă care să vă ducă planurile la capăt, iar aici să rămână o zonă din care să se sustragă toate bogățiile pentru a avea gratis tot ceea ce marile puteri au nevoie pentru războaiele lor și traiul lor, iar în locul nostru, al nației române, să se aducă populații înlocuitoare fără pretenții de respectare a drepturilor omului.
Chiar dacă problema poporului român este una majoră, și anume trădarea, asta nu poate opri majoritatea nației române să se trezească și să pornească la lupta de eliberare.
În vizita din Italia a partidului S.O.S. România, Roma 2-3 martie 2024, am anunțat în conferința de presă, că vom începe demersul S.O.S. Revoluție Europeană. Toate națiunile europene trebuie să se ridice la luptă și să înceapă eliberarea de sub jugul globalist și sorosist, pentru că suntem în pericol de dezintegrare ca națiuni. Să fim mai mult decât realiști, Europa are nevoie de
România, mai mult decât România ar avea nevoie de Europa. Toate națiunile europene trebuie să se ridice la luptă, pentru că suntem în legitimă apărare!”, a conchis Diana Șoșoacă, conform bzi.ro.
Articolul Senatorul Diana Şoşoacă: Atenţie la Transnistria! R. Moldova a devenit mai nou mingea de ping-pong a marilor puteri şi riscă să devină a doua Ucraină, de data asta atrăgând în conflict după ea România şi întreg NATO apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro