- ”Evenimentul reprezintă cea mai mare întâlnire anuală a ONU privind egalitatea de gen și se bucură de participarea miniștrilor, demnitarilor de rang înalt și ambasadorilor din aproape 100 de țări din întreaga lume.
Ziua de luni a început cu un mic-dejun de lucru alături de miniștrii statelor membre UE și comisarul european Helena Dalli, unde am schimbat idei și exemple de bune practici în domeniul egalității de șanse și a încurajării promovării femeilor în poziții cheie pentru procesul decizional al fiecărei țări.
Apoi, am participat la deschiderea lucrărilor Comisiei pentru Statutul Femeii (CSW68), după care am avut mai multe întrevederi bilaterale cu omologi din alte țări din afara Uniunii Europene care de asemenea fac eforturi și implementează politici publice pentru promovarea egalității de șanse între femei și bărbați.
Mă bucur să anunț că, începând din acest an, România va face parte din Comisia pentru Statutul Femeii, în calitate de membru deplin. Va fi o ocazie pentru țara noastră de a face schimb de experiență cu alte țări care au implementat politici publice, măsuri și programe prin care au redus discriminarea între femei și bărbați și au încurajat egalitatea de șanse în toate domeniile.
O întâlnire deosebit de importantă a fost cu doamna Paulina Brandberg, ministrul pentru egalitatea de gen al Suediei, care a înregistrat rezultate spectaculoase în ceea ce privește măsurile legislative, proiectele și programele pe care le-a dezvoltat pentru a încuraja egalitatea de șanse între femei și bărbați.
Domnia sa a apreciat eforturile pe care România le face în acest domeniu și a reiterat continuarea cooperării între țările noastre pe această problematică.
De asemenea, am avut onoarea de a discuta cu domnul Fernando Elisio Freire, ministrul Familiei, Incluziunii și Dezvoltării Sociale din Republica Capului Verde, doamna Claudine Aoun, președintele Comisiei Naționale a Femeilor Libaneze, dar și cu doamna Cindy Quesada, ministrul pentru Statutul Femeii din Costa Rica. Cu toții au remarcat progresele pe care România le-a făcut în ultimii ani în acest domeniu și consideră țara noastră un model de urmat cu privire la politicile publice implementate.
În plus, am avut bucuria de a avea o întrevedere bilaterală cu doamna Kitty van der Heijden, director executiv al UNICEF, cu care am discutat despre buna relație de colaborare care există între ministerul pe care îl conduc și UNICEF România, o echipă extraordinară condusă de Anna Riatti”, transmite Natalia Intotero.
Articolul Natalia Intotero, la cea de-a 68-a reuniune a Comisiei pentru Statutul Femeii (CSW68), la New York: Este cea mai mare întâlnire anuală a ONU privind egalitatea de gen apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro