Preşedintele Klaus Iohannis le transmite însănătoşire grabnică militarilor români răniţi într-o misiune în Afganistan şi le urează să treacă cu bine peste aceste momente dificile. ‘Gândurile mele se îndreaptă astăzi către militarii români răniţi în timpul misiunii pe care o desfăşoară în teatrul de operaţii din Afganistan. Viaţa niciunuia dintre militari nu este în pericol. Sunt permanent informat despre evoluţia stării de sănătate a celor doi militari răniţi, cărora le urez însănătoşire grabnică şi le doresc să treacă cu bine peste aceste momente dificile. Totodată, asigur familiile militarilor noştri că cei dragi primesc cele mai bune îngrijiri medicale’ – este mesajul transmis de şeful statului. Doi militari români au fost răniţi miercuri în Afganistan, în timpul unei misiuni de patrulare în zona de responsabilitate, în urma unui atac cu dispozitiv exploziv improvizat. Potrivit MApN, militarii făceau parte din Batalionului 191 Protecţia Forţei ‘Golden Lions’, iar incidentul a avut loc la ora 19,32, ora României. ‘Militarii români se deplasau cu un convoi de autovehicule MRAP (Mine Resistant Ambush Protected / autovehicule rezistente la mine şi protejate împotriva ambuscadelor), în regiunea Kandahar. Dispozitivul exploziv s-a declanşat la trecerea ultimului autovehicul din coloană. În urma exploziei, au fost răniţi sergentul Adrian Ioan Czifrak şi caporalul clasa a II-a Iosif Ioan Reman’, a precizat Ministerul Apărării. Sursa menţionată a adăugat că militarii din patrulă au aplicat procedurile standard prevăzute de regulile de angajare, asigurând zona şi acţionând de urgenţă pentru acordarea primului ajutor militarilor răniţi şi evacuarea întregului echipaj al vehiculului afectat de explozie către Spitalul Militar ROL-2 din Baza Aeriana Kandahar. La unitatea medicală, cei doi răniţi, aflaţi în stare stabilă, beneficiază de tratament medical de specialitate. Ceilalţi trei membri ai echipajului sunt evaluaţi medical, conform cerinţelor standard aplicabile în aceste situaţii. Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi Şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, sunt în legatură permanentă cu comanda Batalionului 191 Protecţia Forţei şi urmăresc evoluţia stării de sănătate a militarilor răniţi, se mai arată în comunicatul MApN.