Un judecător din cadrul Secţiei I civile a Tribunalului Maramureş a fost fost confirmat cu virusul SARS-CoV-2, iar compartimentul unde acesta lucra este închis pentru dezinfectare, au informat, vineri, reprezentanţii instituţiei. Potrivit sursei citate, compartimentul Arhivă-Registratură din cadrul Secţiei I civile a Tribunalului Maramureş, cu sediul în municipiul Baia Mare, strada Crişan nr. 3, nu va desfăşura activităţi de relaţii cu publicul în cursul zilei de vineri. ‘Măsura se doreşte a fi una de precauţie, în împrejurarea în care un judecător din cadrul Secţiei I civile a fost testat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 (…), şi se adaugă celorlalte măsuri dispuse în vederea continuării activităţii instanţei în condiţii de siguranţă, inclusiv dezinfectarea sediului Secţiei prin intermediul unei firme specializate’, au precizat reprezentanţii Tribunalului Maramureş. Totodată, instituţia aminteşte participanţilor la procedurile judiciare să evite prezenţa fizică în instanţe, în măsura în care aceasta nu este absolut necesară, să comunice înscrisurile prin e-mail/fax şi să studieze dosarele prin intermediul aplicaţiei Info Dosar. De asemenea, se reaminteşte importanţa respectării regulilor de igienă personală, a măsurilor de distanţare socială şi obligativitatea purtării măştii în sediile instanţelor din raza Tribunalului Maramureş.