Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seara, că în coaliţie s-a decis să existe o clarificare din partea medicului Cătălin Cîrstoiu, candidatul alianţei PSD-PNL pentru Primăria Generală a Capitalei, şi că este normal ca acesta să respecte solicitarea în acest sens care i-a fost adresată şi de premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, scrie Agerpres.
Liderul liberal a arătat că în cadrul coaliţiei s-a decis şi ca după clarificarea de către Cîrstoiu a aspectelor cu privire la persoana sa, să existe o analiză la nivelul coaliţiei şi o decizie privind candidatura acestuia.
„Ce facem cu Cătălin Cîrstoiu? În primul rând, luni am avut o întâlnire a membrilor conducerii coaliţiei şi am discutat toate aspectele legate de problemele care sunt la nivelul coaliţiei şi desigur cea mai stringentă, a candidaturii la Primăria Capitalei şi în încheiere a fost o decizie prin care am convenit ca, în această săptămână, cât premierul nu este în ţară, să existe acţiunea aceasta de clarificare din partea domnului doctor a tuturor acestor aspecte care ţin de persoana domniei sale, pentru ca, în final, să putem să avem din nou o analiză şi să putem să mergem mai departe sau să vedem ce decizie se ia. În momentul de faţă, domnul doctor este propunerea noastră de candidat la Primăria Capitalei. A noastră, a coaliţiei”, a spus Ciucă, la Digi 24.
El a fost întrebat în legătură cu faptul că medicul Cătălin Cîrstoiu nu face o conferinţă de presă de clarificare a aspectelor publicate în unele investigaţii de presă.
„Eu consider că atât timp cât vine din partea domnului prim ministru, preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, această solicitare şi pentru că, în procesul acesta de identificare a candidatului, propunerea a venit din partea domniei sale, este normal să respecte cererea pe care domnul prim ministru Marcel Ciolacu i-a adresat-o”, a răspuns Nicolae Ciucă.
Preşedintele PNL a arătat că a discutat cu premierul Marcel Ciolacu şi joi seară, iar acesta i-a precizat că i-a transmis din nou lui Cîrstoiu să facă acţiunea de prezentare publică a clarificărilor referitoare la problemele care privesc persoana sa.
„Eu am discutat în această seară cu Marcel Ciolacu şi mi-a spus că a vorbit din nou cu domnul doctor şi i-a transmis să planifice şi să aibă acest demers realizat. E o chestiune care ţine de clarificarea unor probleme personale. Oricât de mult ar fi întrebat unul şi altul, nici unul dintre noi, eu personal nu am cum să judec pe anumite supoziţii, pe anumite date un anume aspect. Cel care trebuie să clarifice toate aceste chestiuni este domnul doctor”, a mai spus Nicolae Ciucă.
Potrivit liderului PNL, atunci când medicul Cătălin Cîrstoiu a fost desemnat candidat, acesta a comunicat coaliţiei că nu are niciun fel de problemă, dar a informat totuşi cu privire la raportul Corpului de Control al prim-ministrului. „Ne-a zis că există un raport al Corpului de Control în 2019, dar nu sunt probleme”, a specificat Ciucă, el adăugând şi că a fost suficient pentru liderii coaliţiei această discuţie pentru a-l desemna candidat la Primăria Capitalei.
De asemenea, Ciucă a menţionat că a aflat de la Marcel Ciolacu despre propunerea lui Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Capitalei cu două zile înainte de a fi făcut anunţul public.
„Atunci acolo ajunseserăm pentru că, dacă vă aduceţi aminte, a fost în discuţie încercarea de a-l convinge pe domnul profesor Tiberiu Florescu, profesor la Arhitectură, şi am discutat cu dumnealui. Ne-am văzut, de asemenea, amândoi cu domnul profesor, a declinat oferta noastră şi atunci a trebuit să se identifice alt candidat. Noi nu am avut un candidat că nu am avut şi, fiind vorba despre un candidat comun, al coaliţiei, s-a căutat identificarea unui candidat în afara celor două partide politice. (…) Senzaţia mea a fost şi atunci şi acum că este (Cătălin Cîrstoiu – n.r.) un candidat foarte motivat”, a explicat preşedintele PNL.
El a fost întrebat care e atmosfera în PNL în legătură cu problemele de incompatibilitate ale lui Cătălin Cîrstoiu. „În principiu, la nivelul echipei de conducere a Partidului Naţional Liberal nu am intrat să disecăm visceral toate aceste aspecte, (…) în schimb am considerat să urmăm acest proces pe care vi l-am descris mai devreme, pentru că nu avem statutul de judecători în această speţă (…) Eu susţin ca domnia sa să-şi clarifice aceste probleme”, a răspuns Ciucă.
Totodată, acesta a precizat că a discutat şi el în particular cu medicul Cîrstoiu despre necesitatea de a da curs solicitării coaliţiei privind clarificările care sunt aşteptate.
„Nu mi-a cerut nimic. (…) Am avut un mesaj. (…) L-am sunat şi i-am spus: ‘domnule doctor, vă rog să procedaţi în conformitate cu ceea ce am discutat la întâlnirea de coaliţie, să aveţi clarificările şi, de aici încolo, ne vedem în momentul în care se întoarce şi premierul în ţară şi putem să avem din nou o întâlnire după care vom lua o decizie, până atunci, dumneavoastră sunteţi candidatul coaliţiei’. Nu pot să-i spun altceva astăzi.(…) I-a cerut şi premierul, deci amândoi acelaşi lucru”, a relatat Nicolae Ciucă.
El a mai spus că în analiza prestaţiei candidatului trebuie spus şi ce a făcut bine şi ce a făcut rău. „De două săptămâni, tot ceea ce a fost rău a fost scos la suprafaţă, este un risc pe care îl asumă un candidat”, a mai afirmat liderul PNL.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că primul pas pe care trebuie să îl facă medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD-PNL pentru Primăria Generală a Capitalei, este să ţină o conferinţă de presă în care să răspundă la toate acuzaţiile care i se aduc, adăugând că „nu putem merge mai departe” dacă nu se lămuresc toate aceste acuzaţii.
„În momentul de faţă eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca domnul doctor Cîrstoiu să fie candidatul comun pentru Primăria Generală a Capitalei, este ca domnul doctor să facă o conferinţă de presă şi să răspundă la toate acuzaţiile. Nu am avut o discuţie nici cu domnul Ciucă, nici cu domnul Cîrstoiu de retragere. Am avut discuţii în coaliţie cum şi dumneavoastră aveţi în redacţie privind anumite lucruri sesizate. E normal că am avut aceste discuţii cu staff-urile tehnice şi cu oamenii politici din coaliţie, dar nu e un lucru anormal. Nu am avut o discuţie punctuală de a retrage pe cineva sau de a veni cu alt candidat. (…) Primul pas este ca domnul Cîrstoiu să ţină această conferinţă şi cred că nu putem merge mai departe dacă nu lămurim toate aceste acuzaţii”, a spus premierul într-o conferinţă de presă la finalul vizitei în Qatar, întrebat dacă ia în calcul retragerea lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru alegerile locale.
Ciolacu a afirmat că medicul Cîrstoiu trebuie să explice bucureştenilor, pentru că este candidatul coaliţiei pentru Primăria Capitalei.
„Nu trebuie să mi se explice mie. Trebuie să se explice bucureştenilor toate aceste acuzaţii. Eu nu i-am cerut lămuriri domnului Cîrstoiu, pentru că nu mie trebuie să îmi explice. Dânsul trebuie să explice, fiind candidatul coaliţiei, bucureştenilor în ceea ce priveşte aceste acuzaţii. Eu nu sunt nici judecător, nici specialist de la ANI, dânsul trebuie să explice aceste lucruri cum, de exemplu, doamna Clotilde am văzut că a explicat – corect, a luat bani de la primărie în timp ce era primar. Domnul Cîrstoiu nu este trimis în judecată, nimeni nu a trimis la un organ de cercetare penală ceva în ce îl priveşte”, a mai spus liderul PSD.
Articolul Ciucă: Am convenit să existe o clarificare din partea lui Cătălin Cîrstoiu; e normal să respecte cererea apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro