Adolescentul în vârstă de 15 ani implicat, duminică, într-un accident rutier în timp ce conducea o motocicletă pe DN 65, în afara localităţii Găneasa, a decedat, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu. În accident a fost implicat şi un autoturism. Potrivit reprezentanţilor ISU Olt, echipajele de intervenţie care au ajuns la locul accidentului au găsit minorul în stare de inconştienţă, acesta fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina. ‘La data de 25 octombrie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat despre faptul că pe DN 65, în afara comunei Găneasa, a avut loc un eveniment rutier. La faţa locului s-au găsit un autoturism şi o motocicletă avariate, o persoană, conducătorul motocicletei, un minor de 15 ani, necesitând îngrijiri medicale şi fiind transportat la spital’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu. El a adăugat că poliţiştii rutieri fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a modului cum s-a produs accidentul. Şoferul autoturismului implicat în accident a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.