Icoane rare de colecţie din vremea lui Constantin Brâncoveanu, Petru Movilă sau Neagoe Basarab vor fi scoase la vânzare, joi, la Licitaţia de artă tradiţională din colecţia unui important colecţionar bucureştean, organizată online de Artmark. Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Comercianţilor de Opere de Artă din România, în cadrul acestei sesiuni va fi licitată în premieră o icoană cu riză din argint înfăţişându-l pe ‘Sfântul Ioan Botezătorul – Îngerul deşertulul’, realizată în epoca lui Constantin Brâncoveanu, la sfârşitul secolului XVII. Icoana este pusă în vânzare la preţul de pornire de 3.000 de euro. Din epoca Movileştilor provine icoana pe lemn care-l înfăţişează pe ‘Sfântul Arhanghel Mihail’, înveşmântat în costum de oştean roman. Icoana, realizată în prima jumătate a secolului XVII, are preţul de pornire de 2.500 de euro. De asemenea, în sesiune se regăseşte o icoană pe lemn post-bizantină pe tema ‘Răstignirii Domnului’, realizată în epoca lui Neagoe Basarab, respectiv în primele decenii ale secolului al XVI-lea. Icoana are preţul de pornire de 4.000 de euro. Licitaţia cuprinde şi câteva icoane de Nicula din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, considerate rarităţi. Icoane precum ‘Înălţarea Domnului’ şi ‘Maica Domnului Jalnică’, de valoare muzeală, pot fi cumpărate la preţuri de pornire 150-200 euro. Alte apariţii spectaculoase în licitaţie sunt icoanele pe glijă realizate de artiştii Petru Prodan şi Maria Furnică. Sesiunea cuprinde şi vase din ceramică şi lut, arme, covoare tradiţionale româneşti.