Alianța pentru Unirea Românilor a organizat joi, 16 mai, în fața sediului Autorității Electorale Permanente, un protest împotriva măsurilor luate de PNL-PSD pentru a îngrădi dreptul la vot al românilor din Diaspora.
Președintele AUR, George Simion, îi îndeamnă pe românii plecați peste hotare să împiedice planul coaliției și să vină în țară să voteze!
„Dreptul românilor din Diaspora la vot este îngrădit! Secții importante au fost desființate, unde erau comunități numeroase de români. Se votează într-o singură zi și nu avem vot prin corespondență. Vor pasa responsabilitatea de la unii la alții, dar cu toții au făcut înțelegere. Vor să îngrădească populația activă a României. Șase milioane de români care trăiesc în Diaspora și care nu vor putea vota în 900 de secții, dacă nu sunt două zile de vot, dacă nu există vot prin corespondență, dacă nu au o secție măcar la 100 de km de casă. Nu își vor putea exercita acest drept la vot. De aceea protestăm în fața AEP, suntem solidari cu cei goniți de PNL-PSD din țară, de sărăcie și din cauza condițiilor de aici. Susținem Diaspora să voteze, altfel aceste alegeri nu sunt democratice.
Fac un apel la Diaspora să vină în țară să voteze, pentru că vor fi iar cozi, pentru că le va fi îngrădit dreptul. Toți cei care au posibilitatea pe 9 iunie să vină și să facă diferența și în localitățile lor, vor fi cinci buletine de vot în țară, doar unul în Diaspora. Facem apel la aceștia să vină în țară să își exercite dreptul de vot pentru că Marcel Ciolacu își bate joc de ei, a anulat secții de vot impoortante, a lăsat o singură zi de vot în Diaspora și a anulat votul prin corespondență la aceste alegeri, pentru ca șase miliaone de români să nu poată vota”, a declarat George Simion.
Președintele AUR a vorbit și despre comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare.
„Știm de ce s-au făcut aceste alegeri comasate. Prima oară a venit mincinosul de serviciu, Raraeș Bogdan, să spună că vor fi alegeri comasate ca să economisească bani pentru a nu impozita pensiile, o manipulare. Nu, tot patru zile de vot avem și acum. Aceste alegeri comasate s-au făcut de frica AUR și de frica votului românilor. S-au făcut pentru ca primarii lor obedienți să pună presiune, să intimideze oamenii. AEP trebuie să fie neutră, nu prietenă cu Marcel Ciolacu și Marian Neacșu. Nu încălcați legea!”, a subliniat președintele AUR, George Simion.
La mitingul organizat în fața AEP a participat și Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei.
„Astăzi, AEP devine o unealtă în mâinile lor pentru a-i disprețui pe milioanele de români din Diaspora. Sunt disperați pentru că i-au mințit atâția ani pe românii din Spania, Italia, Anglia, Franța, Germania și știu că, în acest an, reacția pe care o vor primi de la românii din străinătate va fi extrem de aspră. De aceea, fac tot posibilul și calcă în picioare orice normă legală pentru a le împiedica dreptul constituțional la vot”, a declarat Mihai Enache.
Articolul George Simion: “Îndemn românii din Diaspora să vină acasă pe 9 iunie, să voteze!” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro