Un număr de 242 de şcoli clujene, reprezentând 57,2%, din totalul de 423 sunt în scenariul roşu, cu învăţământ exclusiv online. ‘Astăzi, 28 octombrie 2020, în conformitate cu datele existente la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, se înregistrează următoarea situaţie: 162 unităţi de învăţământ preuniversitar în Scenariul 1 (…); 19 de unităţi de învăţământ preuniversitar în Scenariul 2 (…); 242 de unităţi de învăţământ preuniversitar în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preşcolarilor şi a elevilor la activităţi/lecţii online’, se arată într-un comunicat dat publicităţii, miercuri, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj. Pe de altă parte, potrivit unei informări a prefectului Mircea Abrudean, transmisă miercuri, în judeţul Cluj sunt confirmaţi cu COVID-19 139 de elevi din 69 unităţi de învăţământ şi 92 cadre didactice din 69 unităţi de învăţământ.