Premiul Goncourt – Alegerea României a revenit în acest an romanului ‘Héritage’ de Miguel Bonnefoy, a anunţat, joi, ambasadorul Franţei în România, Laurence Auer, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată la Biblioteca Naţională a României. ‘Nu e primul premiu pe care îl ofer, dar, ca de fiecare dată, este o mare plăcere şi o mare onoare de a face acest tur al celor 15 cărţi nominalizate nu de către specialişti, ci de către tânăra generaţie, tineri care citesc direct în franceză, traduc cărţile şi le analizează’, a spus Laurence Auer. Diplomatul francez şi-a exprimat satisfacţia pentru organizarea acestei competiţii şi în acest an, ‘puţin complicat’. Despre ‘Héritage’, publicat la Editura Rivages, pe care l-a recomandat cu căldură a fi citit de la Biblioteca Institutului Francez, Laurence Auer a afirmat că este ‘saga unei familii dezrădăcinate, care traversează oceanul şi istoria’. ‘Miguel Bonnefoy este un autor care a publicat, în 2015, un roman foarte apreciat, ‘Călătoria lui Octavio’, a amintit ambasadoarea. Scriitoarea Ioana Pârvulescu, preşedintele de onoare din partea României al concursului ‘Premiul Goncourt – Alegerea României 2020’ şi scriitorul Santiago H. Amigorena, câştigător 2019 şi preşedinte de onoare al acestei ediţii din partea Franţei, au transmis celor prezenţi mesaje pe platforma online Zoom. În cadrul evenimentului a fost semnat un acord de parteneriat între Biblioteca Naţională a României şi Institutul Francez din România, care vizează, potrivit directorului general al Bibliotecii Naţionale a României, Carmen Mihaiu, promovarea patrimoniului comun al celor două instituţii în cadrul unor evenimente (dezbateri, conferinţe), care să contribuie la ‘exprimarea culturii celor două ţări’, ce va fi prezentat publicului francez şi român. Premiul Goncourt – Alegerea României 2020 este decernat pentru al optulea an consecutiv, în cadrul unui proiect organizat de Institutul Francez din România şi Ambasada Franţei, cu sprijinul Agenţiei Universitare a Francofoniei în Europa Centrală şi Orientală şi a Groupe Renault România. Juriul – format din reprezentanţii studenţilor de la facultăţile de limba şi literatura franceză din şase universităţi din România (Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu şi Timişoara) – s-a reunit, vineri dimineaţă, pentru deliberările finale, la Librăria franceză Kyralina. Premiul Goncourt – Alegerea României este organizat din 2013, România fiind a cincea ţară din constelaţia Goncourt, după Polonia (1998), Serbia (2012), Liban (2012) şi Italia (2013). În prezent, 20 ţări şi regiuni din lume aleg şi decernează un asemenea premiu.