AcasăPoliticaCiucă: Investiţiile în Constanţa au crescut de 20 de ori faţă de...

Ciucă: Investiţiile în Constanţa au crescut de 20 de ori faţă de anii 2018 – 2019

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, a afirmat, vineri, că investiţiile în judeţul Constanţa au crescut de 20 de ori faţă de anii 2018 – 2019 şi a menţionat că trebuie continuată dezvoltarea a ceea ce înseamnă potenţial economic şi turistic al Constanţei şi litoralului.

Nicolae Ciucă se află, vineri, într-o vizită în judeţul Constanţa.

”Vin la Constanţa cu mare plăcere şi desigur, cu bucuria de a vedea câte schimbări au avut loc în municipiul Constanţa şi de asemenea în judeţ. Sunt lucruri foarte bune care s-au întâmplat în ultimii patru ani şi avem nevoie de continuare, avem nevoie de investiţii, chiar dau exemplu judeţul Constanţa peste tot unde merg în ţară. Le spun că aici s-a schimbat raportul de investiţii în comparaţie cu anii precedenţi, adică la sfârşitul anului trecut investiţiile au crescut de 20 de ori faţă de anii 2018 – 2019, cum spuneam, chiar se vede. Şi după toate cele ce au fost aici în Constanţa şi în judeţ, eu cred că este bine să continuăm cu consolidarea unei stări de normalitate într-un judeţ, într-o locaţie atât de importantă din punct de vedere strategic pentru România şi nu numai”, a declarat liderul PNL.
Nicolae Ciucă a mai afirmat că trebuie crescută relevanţa portului Constanţa.
”Constanţa este unul dintre cele mai mari porturi din Europa şi avem nevoie, în condiţiile actuale, în special în actualul context, să creştem această relevanţă, să folosim această oportunitate. Este un potenţial de care ţara noastră are nevoie şi se poate vedea implicarea şi mândria constanţenilor de a putea să creştem şi să reuşim să depăşim nişte limite care au fost ţinute undeva acolo voit sau nevoit, mai puţin contează, important este că ne dorim şi vom continua să dezvoltăm tot ceea ce înseamnă infrastructură, tot ce înseamnă potenţial economic şi turistic al Constanţei, al litoralului  şi chestiunea aceasta este absolut necesară. S-au întâmplat lucruri bune, vizibile, cum spuneam, dar avem nevoie de coerenţă, avem nevoie de continuitate şi, oameni buni, avem nevoie de normalitate”, a mai afirmat Nicolae Ciucă.
Sursa: News.ro

Articolul Ciucă: Investiţiile în Constanţa au crescut de 20 de ori faţă de anii 2018 – 2019 apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks