„Alegerile din România în mod evident au fost organizate printr-o comasare ilegală, apoi a venit aberația listei comune PSD-PNL, apoi batjocorirea candidatului comun Cîrstoiu exact în buza campaniei, dar, spre a asigura un culoar mai ușor favoritului ambasadoarei Kavalec, anume Nicușor Dan, apoi campania, lipsa dezbaterilor între candidați, în fine la vot harababura cu cinci urne și cinci buletine de vot și acum constatăm ce s-a întâmplat în spatele acestor perdele de fum. N-o să fac aici analiza completă, se ocupă destui. O să discutăm în toate emisiunile din această săptămână despre alegeri la Gold FM. Consemnez doar concluzia că ne-am trezit cu PSD și PNL partide câștigătoare, cu un scor cumulat ultra-majoritar, în condițiile în care guvernările lor din ultimii 4 ani, așa-zisele „guvernări Iohannis”, respectiv reprezentarea la Bruxelles au fost dezastruoase și blamate public”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă, candidat independent la Preşedinţia României.
„Uriașă dezamăgire publică generată prin manipulare grosolană și ilegalități în serie! Sistemul de putere din România a funcționat, însă, prost la aceste alegeri, fraudate direct sau indirect, direct proporțional cu prostia conducătorilor și enumăr aici câteva aberații rezultate.
1.La capitolul UDMR, zice Hunor Kelemen că a obținut un rezultat istoric, dar nu zice, în schimb, că UDMR a fost votat din greu și foarte ciudat în multe județe unde nu există unguri. V-am dat ieri exemplu de la Câmpina, unde UDMR-ul a strâns 5% din voturile din Câmpina, deși nu există niciun ungur în Câmpina înregistrat. Explicația este următoarea: UDMR-ul a cedat locurile sale din secțiile de votare unor reprezentanți ai PSD-ului, care reprezentanți ai PSD-ului, în contrapartidă, au dat indicația ca la europarlamentare o parte dintre cei care ați fi votat PSD-ul să voteze UDMR-ul și așa ne-am trezit cu 5% la Câmpina. Asemenea lucruri s-au întâmplat și în alte câteva sute de localități din România și de aia, măi Hunor Kelemen, este acest scor istoric pe care l-ați obținut într-un mod necinstit. A mai existat o treabă excesivă, care a ajutat UDMR-ul să intre în Parlamentul European: s-au deschis punctele de frontieră de la granița cu Ungaria și zeci de mii de unguri cu cetățenie dublă, maghiară și română, au venit, după ce l-au votat pe Viktor Orban în Ungaria, și au mai făcut un vot dublu din România, votând pentru UDMR. Așa ați văzut în Timiș, Bihor, Satu Mare secții de votare cu prezență de 150-200-300%. Deci n-aveți niciun merit, Hunor Kelemen! Am înțeles, scopul scuze mijloacele, dar vorbim despre niște ilegalități în serie, nu atât de grave ca cele ale partidelor românești, dar tot ilegalități se numesc.
2.Voturile pentru Nicușor Dan, aproape 50%. Unde și cine sunt ăștia? N-am văzut pe nimeni entuziasmat în ăștia patru ani, în campanie n-am văzut petreceri după campanie. Nimeni nu se întreabă de unde vin aceste voturi, nu ne putem imagina. Pentru faptul că domnul Ciolacu n-a cerut numărătoare paralelă la partid, că n-a dorit să ceară numărătoare paralelă, la fel cum nu a dorit nici Dragnea când a vândut meciul pentru PSD în 2019; l-a păcălit Coldea că, dacă vinde meciul, nu merge la pușcărie. L-a și vândut, a și mers la pușcărie; întrebați-l pe Codin Ștefănescu. La fel nu s-a cerut numărătoare paralelă și s-a mers pe scorul de la Institutul Avangarde al lui Marius Pieleanu, un scor care nu poate să existe. Sunt bucureștenii cu probleme, dar nu sunt atât de dobitoci să-l voteze în proporție de 50% pe Nicușor Dan.
3.Scorul lui Piedone Junior sărit de 40%, el fiind un tânăr cu comportament public degenerat, fiul tatălui său, tatăl său din rețeaua Coldea. La Sectorul 5, toți reprezentanții din secțiile de votare erau ai lui Piedone, toți angajații primăriei Sectorului 5, deoarece PSD-ul a cedat pentru Piedone, PNL-ul a cedat pentru Piedone, UDMR-ul a cedat pentru Piedone, Pro România a cedat pentru Piedone; toți ăia pe care i-ați văzut în Sectorul 5 în secțiile de votare erau oamenii lui Piedone. Ăia ce au făcut? Au luat voturile lui Vanghelie, le-au mutat la Piedone Jr. și așa a ajuns ăsta să câștige. L-au lăsat pe Vanghelie cu 5%; aici s-a folosit și metoda suveica. Vă dați seama ce dezastru? Aflăm noi că ăsta, care dormea cu capul pe mese, beat fiind, acum un an-doi, care n-a vorbit un cuvânt în Parlament, omul pus de Ciolacu, băi, Marcele, rușine să-ți fie, parlamentar PSD, a ajuns și primarul Sectorului 5. Îi nenorocește pe ăștia! Taică-su măcar mai mergea prin piețe; ăsta o să stea numai prin cluburi și discoteci.
- Introducerea în Parlamentul European a lui Șoșoacă, procedură foarte interesantă. Nu mă așteptam la un scor mai mare pentru Șoșoacă, chiar dacă ea se vedea câștigătoarea alegerilor; totuși decerebrații sunt destul de puțini în România. Ea merge în Parlamentul European ca rusofilă, dar merge după niște amenințări halucinante din timpul numărării voturilor. Am văzut niște secvențe, videoclipuri pe Tik Tok, în care ea amenința că face dezvăluiri cu amantele șefilor din Senat, din Camera Deputaților, cu ăia care sunt LGBT-iști și nu știe nevasta acasă sau copiii. Culmea, după amenințările astea ale lui Șoșoacă, ăștia s-au executat și au făcut două locuri pentru ea și pentru Luis Lazarus. Ei bine, pentru această activare a decerebraților marele rol este al AUR. Da, George Simion! Voi, prin campania proastă pe care ați făcut-o, prin faptul că ați depus armele, n-ați mai criticat nimic, nici la Iohannis, n-ați zis nimic de el, nici de guvernare, din cauza blaturilor la alegerile locale, ați ajuns la această decădere în diaspora, care diaspora în proporție de 15% a preferat-o pe Șoșoacă și ăsta a fost pretextul necesar pentru ca să treacă pragul de 5% și să intre în Parlamentul European, unde, atenție, Șoșoacă + Lazarus = mult mai mult decât cei șase de la AUR. Deci AUR este bine căpăcit în Parlamentul European, dar vina este doar a celor de la AUR, îmi pare rău că trebuie să o spun, dar ăsta este adevărul.
- Nicolae Ștefănuță, omul fără campanie, apărut din spuma mării, peste 3%, nou europarlamentar doar pentru că este la Verzii Europeni și pentru că este pro-LGBT. Prieteni, 3% din voturi înseamnă foarte mult și nu înseamnă doar că se decontează toate cheltuielile de campanie (multe, o să vedeți că are milioane și ăsta puse acolo la cheltuieli), dar oricum nu se putea număra peste 3% fără intervenția Statului Paralel. Bă, fraților, există aceste voturi? Pentru că n-a cerut nimeni renumărarea. Aloo! Deci și PSD și PNL au pierdut astfel europarlamentarele.
- Simulacrul Clotilde merită menționat în final. Ea nu se lasă dusă, deși n-ar fi trebuit să fie primar niciodată. Aici de remarcat este că oamenii lui Mircea Geoană îi sar în ajutor. L-am văzut ieri pe profesorul care s-a făcut de râs, Dumitru Borțun, care emitea contra lui Rareș Bogdan și pro-Clotilde Armand, pe care o proslăvea. Și apoi bineînțeles Dumitru Borțun este unul dintre oamenii lui Geoană de peste 20 de ani, iar Radu Tudor este adevăratul șef de campanie al lui Mircea Geoană. Ăsta, ieri la Antena 3, îi lua apărarea lui Clotilde Armand, cu voie de la stăpânire. Asta este interesant și nu prea. Se știe deja frăția lui Geoană cu Coldea
Cum se pansează sistemul în fața acestor aberații? Ei bine, invadează ecranele televiziunilor, începând de ieri, cu conserve securiste ce explică într-un mod doct și spectaculos ceea ce de fapt nu se poate explica, adică aceste aberații, dintre care eu am enumerat doar o parte. Ei sunt prezentați de către moderatori ca fiind „analiști prestigioși”. Eu vă spun că sunt niște oameni deloc proști, dar cu multe trădări în palmares, activați acum pentru a stârni valul de ceață necesar în această perioadă post-electorală”, spune Cozmin Guşă.
Articolul Cozmin Guşă: „Alegerile din România, organizate printr-o comasare ilegală, apoi a venit aberația listei comune PSD-PNL, apoi batjocorirea candidatului comun Cîrstoiu exact în buza campaniei, dar, spre a asigura un culoar mai ușor favoritului ambasadoarei Kavalec, anume Nicușor Dan” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro