Senatorul Diana Şoşoacă spune că jandarmii care asigurau paza la o clădire unde erau depozitaţi saci cu buletine de vot au îmbrâncit-o şi au lovit-o, ea solicitând la un moment dat ajutorul unei ambulanţe întrucât s-a simţit rău, scrie news.ro.
”M-au împins, m-au lovit, m-au îmbrâncit, m-au… cine ştie ce a fost acolo că erau zece pe mine”, le-a spus ea medicilor de pe ambulanţă. În schimb, Jandarmeria Capitalei afirmă că Şoşoacă a forţat cordonul de jandarmi şi contactul fizic cu aceştia. ”Forţele de ordine nu au bruscat în niciun moment şi nici nu au folosit materialele din dotare, persoana în cauză fiind cea care a provocat jandarmii atât fizic, cât şi verbal, încercând în repetate rânduri să rupă cordonul de ordine publică”, transmite Jandarmeria.
Diana Şoşoacă a transmis pe Facebook, spunând că se află în spatele unui restaurant din Sectorul 3, şi i-a chestionat pe jandarmii care asigurau paza la descărcarea unui camion cu saci cu buletine de vot.
Ea le-a cerut acestora scrisoarea de transport şi a împins de mai multe ori banda care delimita zona, pentru a filma operaţiunea de descărcare a sacilor, reclamând că nu este respectată legea întrucât camionul şi clădirea nu erau inscripţionate că aparţin Biroului Electoral Central.
Şoşoacă a reclamat că voturile sunt ”furate”.
”Hai, dă-mi o amendă”, le-a spus ea jandarmilor.
Ulterior, în zonă s-au adunat mai mult persoane, Şoşoacă îndemnându-i pe cei care urmăreau transmisia ei live să iasă pentru că le sunt ”furate” voturile.
Cei prezenţi au scandat ”Hoţii”, iar la un moment dat Şoşoacă i-a spune unui jandarm care îi cere să meargă în spate: ”Ce faci, mă, mă împingi? Mă împingi tu pe mine, mă?”, iar la insistenţele acestuia ea a replicat: ”nu plec până nu vine Parchetul”.
La un moment dat, Şoşoacă a încearcat să forţeze cordonul format de jandarmi, la sosirea unui alt camion. După alte tentative de acest fel, Şoşoacă a susţinut că a fost bătută şi îmbrâncită de jandarmi, cerând ajutorul SPP.
La finalul filmării, ea a susţinut că a fost învineţită de jandarmi şi a început să plângă, fiind condusă spre o ambulanţă SMURD, spunând apoi că are tensiunea 16:9 şi pulsul 122 şi că a fost lovită de jandarmi.
”M-au împins, m-au lovit, m-au îmbrâncit, m-au… cine ştie ce a fost acolo că erau zece pe mine”, le-a spus ea medicilor de pe ambulanţă.
Ce prezenţi au scandat „Jandarmeria apără hoţia”, iar jandarmilor li s-a strigat că sunt „scursura societăţii umane” şi „huligani în uniforme” care nu reuşesc să-şi facă un rost în viaţă.
Articolul Senatorul Diana Şoşoacă acuză: Jandarmii m-au lovit şi s-au transformat în „paznici ai hoţiei” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro