AcasăPoliticaPartidul lui Cioloș cere demisia șefului AEP, Toni Greblă

Partidul lui Cioloș cere demisia șefului AEP, Toni Greblă

Partidul REPER cere demisia șefului AEP, Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorității Electorale Permanente și a ministrului de interne, Cătălin Predoiu, care se fac vinovați de „vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave constatate de competitorii electorali, observatorii independenți și de către cetățeni”.

În ultimele 24 de ore, după apelul Partidului REPER, peste 220 de cetățeni au sesizat faptul că la secția unde ei au votat Partidul REPER apar zero voturi pentru REPER în procesele verbale publicate pe site-ul AEP. 85 dintre aceste sesizări au fost verificate de echipele REPER și se susțin cu probe clare, însă Biroul Electoral Central ne-a respins pe bandă rulantă sesizările venite de la cetățeni, cu toate că am făcut dovada lor și mulți dintre ei și-au arătat disponibilitatea de a depune mărturii cu nume, prenume, adrese de contact și numere de telefon pentru verificare.

Nici măcar în cazul flagrant de la Tunari, în care candidata noastră, deputata Oana Cambera a sesizat că deși ea a votat REPER într-o secție pe procesul verbal apar zero voturi, BEC nu a luat încă o decizie de renumărare.
În doar două secții unde s-a făcut o asemenea renumărare Partidul REPER a recuperat peste 150 de voturi de la zero! În toată țara sunt peste 2500 de secții de vot unde în procesul verbal apar zero voturi pentru Partidul REPER.

”Fără o renumărare a voturilor acolo unde există suspiciuni de fraudă, alegerile din 9 iunie vor rămâne o pată neagră pentru democrația din România și o încălcare flagrantă a principiului garantării dreptului la alegeri libere și corecte. Toată această mascaradă a început cu eliminarea din secțiile de vot a reprezentanților REPER printr-o ordonanță de urgență dată de Marcel Ciolacu”, spune Dragoș Pîslaru, copreședinte REPER.

”Toate forțele pro-democratice de opoziție din România trebuie să se lupte, acum, pentru acelaşi obiectiv – apărarea democrației. Nu mai este vorba despre un partid sau altul, ci despre fiecare vot în parte furat şi un stat de drept umilit. Cerem public reluarea de la zero a procesului de numărare a voturilor, sub atenta monitorizare a observatorilor din societatea civilă, a reprezentanților tuturor partidelor politice și a candidaților independenți care au participat la alegeri. Am început să sesizăm toate forurile internaționale și ne vom lupta pentru ca voturile cetățenilor să fie respectate, iar cei vinovați să suporte rigorile legii. Nu renunțați, semnalați-ne în continuare neregulile, vorbiți public despre asta, faceți sesizări. Nu îi putem lăsa să fure la nesfârşit”, spune Ramona Strugariu, copreședintă a REPER.

De asemenea, partidul REPER îi cere președintelui Klaus Iohannis să-și exercite de îndată rolul de mediator între societate și stat într-un moment delicat pentru democrația din România, în care încrederea în procesul electoral s-a prăbușit și urmează alte două rânduri de alegeri cruciale pentru viitorul țării.

Articolul Partidul lui Cioloș cere demisia șefului AEP, Toni Greblă apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks