„Noi, românii, avem în specificul nostru national, o trăsătură cumva aparte – aceea de a nu vedea pădurea, din cauza copacilor. Prin natura noastră, sîntem extrem de porniți și motivați de detalii și le disputăm cu vehemență. Dar scăpăm adesea din vedere tabloul de ansamblu. E și cazul acestor prime alegeri din acest an, care au după părerea mea rezultatul enunțat în titlu. Klaus Iohannis lasă, la final de mandat, România în mîinile PSD-ului, fostul său inamic istoric”, scrie, într-o analiză publicată de Cotidianul, istoricul Marius Oprea, cu referire la rezultatele alegerilor locale şi europarlamentare.
„Dacă acesta i-a fost, de fapt, vreodată inamic real – și nu doar persoana aflată în fruntea lui. Și o face cu aerul și nimbul unei victorii. Pesediștii își arogă, la rîndul lor, prin vocea lui Ciolacu, victoria. Liberalii spun și ei, dar mai cu jumătate de gură, că au cîștigat alegerile, invocînd un procent pe care l-au cîștigat împinși de la spate. De fapt, n-au reușit altceva decît ca, la remorca pesediștilor, să-și conserve ceea ce mai aveau, dar din fărîme. Dar au plătit scump acest procent, de 28% – au pierdut România. Pentru că acum harta țării, cu excepția a 12 județe în care se mențin – și unde au reușit, în mai multe cazuri, această performanță mai ales pentru că, precum la Brașov, au fost sprijiniți de formidabila infrastructură pesedistă, în lupta cu inamicul comun userist. În rest, lucrurile s-au petrecut cam ca la Prahova, unde au pierdut tot, pentru că au rămas blocați în proiect, un proiect care nu mai e demult al partidului.
De acum înainte, însă, jocurile sînt făcute pentru ei. Și le-a făcut Iohannis, care a predat Partidul Național Liberal ”la cheie” în mîinile pesediștilor. Ne-am întors, practic, la situația din 1992. Ne așteaptă, după cum prevăd, din toamnă, o lungă ”iarnă roșie”: o ”stabilitate” cum n-am mai văzut, din timpul lui Nicolae Văcăroiu, cînd după guvernarea comună cu partidul lui Iliescu în timpul ”tehnocratului” Securității Teodor Stolojan, pedeseriștii de atunci, pesediștii de azi s-au instalat confortabil la putere. Atunci, cu sprijinul ”tactic” al naționaliștilor din PRM și PUNR, ca și al defunctului partid al lui Verdeț. Situația nu mai e aceeași, bineînțeles – ”naționaliștii” au devenit ”extremiști” și nu mai sînt de frecventat, dar PSD-ul din prezent nici nu mai are nevoie de ei: grație lui Klaus Iohannis, azi e mult mai puternic decît PDSR-ul din vremea penultimului mandat al lui Ion Iliescu.
”Social-democrații” au înregistrat acest succes și sînt stăpîni pe situație fără a fi făcut, practic, mai nimic: Klaus Iohannis a lucrat pentru ei. A fost, de departe, cel mai bun președinte pentru PSD, pe care l-a readus la putere. Și nu numai atît – le-a asigurat-o pe termen lung, lăsînd propriul partid pradă unei lungi agonii. Cu numai cîțiva lideri care-și merită numele și care au scăpat de tăvălugul pornit de Iohannis împotriva vechilor voci liberale, pe care le-a îndepărtat prin epurări mai mult sau mai puțin violente, culminînd cu congrese grosolan manipulate, precum cel al în care s-a instalat o așa-zisă ”echipă cîștigătoare” prin mediocritatea ei, Iohannis a înlăturat treptat toată garda veche a liberalilor. De la o adevărată bătălie a liderilor, în vremea în care Crin Antonescu, Tăriceanu și Orban erau în același partid, acum ”marii” din PNL sînt fie foști băsiști, aduși în viața politică de generali SRI, ca Bode, fie foste secretare ale liderilor din vechiul partid, ca Alina Gorghiu. Din vechiul PNL au mai rămas, ca prin minune Motreanu și Bolojan, care au avut înțelepciunea să-și construiască o putere locală de neînvins și care-i face intangibili și la vîrf, lăsîndu-le intactă și vocea. Ei nu s-au schimbat – partidul s-a schimbat. Și nu întîmplător, sînt practic singurii care mai pot avea o voce aparte în partid. În rest, PNL-ul e un partid de ”yesmeni”, de oameni lipsiți de voce, de personalitate și (cu excepția lui Rareș Bogdan, care cîntă întodeuna după partitura oficială) de măcar un strop de charismă.
Iar acum, liberalilor li s-a tăiat cu totul, craca de sub picioare. Am rămas surprins văzînd, după alegerile locale, harta înroștită a României. Ea arată parcă mai rău, decît în vremea lui Rațiu și Cîmpeanu, cînd de bine de rău opoziția, ”strada” și ”societatea civilă” controlau și cîștigau alegerile în marile orașe. Acum, întreaga Moldovă e de pildă roșie, și jumate Ardealul. Doar cîteva județe, în afara celor traditional udemeriste, au mai rămas sub controlul unei ”drepte” liberale care a ajuns să semnalizeze stînga, la ordinul lui Iohannis. Să stea, brat la brat cu dușmanul, într-un ”bruderșaft” sinucigaș. E sinucigaș, pentru că rezultatul alegerilor locale dirijează, de acum înainte, resursele către administrația locală pesedistă. Dotați deja cu o infrastructură internă aproape militarizată, cu șefi de bloc, de stradă, de zonă, care se încolonează atunci cînd îi cheamă trompeta partidului, cu o disciplină de partid infailibilă, pesediștii au reguli de fier pe care le respectă, care le-au asigurat supraviețuirea chiar și în perioadele de opoziție și care provin din AND-ul comunist al partidului. Acum, cu două treimi din harta României la butonieră, cu tot atîtea consilii județene și bugetele aferente și cu infrastructura locală care i-a făcut pînă azi imbatabili, pesediștii au cîmp liber pentru cîșigarea totală a puterii. Sînt cam cum erau comuniștii, imediat după alegerile din noiembrie ’46, adică își mai păstrează o vreme ”tovarășii de drum”, după cîștigarea de facto a puterii, care s-a petrecut deja, în aceste alegeri, care au ca rezultat înroșirea hărții României. Pînă cînd își consolidează puterea dobîndită, în teren. Au oameni și resursele să o facă, pînă la alegerile generale. Tot ei, sînt sigur, vor gestiona – cu girul lui Iohannis – și alegerile prezidențiale, cum le va fi mai bine. Pentru calea spre recucerirea totală a puterii, la alegerile generale, pentru care sînt deja pregătiți. ”Motivul democratic clar” al comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale, pe care ni l-a explicat Iohannis, invocînd ”reprezentativitatea” prin asigurarea unei ”largi participări la vot” a fost pasul electoral care continuă de fapt nenorocirea PNL, pe termen mediu și lung. Pentru Iohannis, ”partidul său” n-a fost de fapt niciodată al său. El n-a avut niciodată vreo vocație liberală. Pentru Iohannis, PNL a fost doar un bilet de avion, la ”bussines class” pentru un foarte lung sejur turistic la braț cu consoarta, pe care l-a mototolit și l-a aruncat la finalul excursiei.
Liberalii nu mai au acum nimic. ”Tradiția Brătienilor” nu mai e nici măcar pe hîrtie, iar structura partidului a devenit într-atît de clientelar constituită, încît pe alocuri depășește în grad de obediență PSD-ul. Acolo mai există un strop de meritocrație. La liberali, ea a fost distrusă cu totul de ”campaniile de epurare” conduse de la Cotroceni sau de ”băsiștii” care s-au vopsit peste noapte în ”brătieni”, într-o acțiune care a semănat mai degrabă cu o preluare ostilă a partidului. Ea a fost începută și continuată de Klaus Iohannis, odată ce acesta a preluat conducerea PNL-ului și desăvărșită tot de el, cu ”ordinul de zi pe unitate”, în care într-un act sinucigaș, liberalii au încheiat alianța cu pesediștii și apoi au fost ”aburiți” cu comasarea localelor cu europarlamentarele. E ca și cum, rescriind istoria, înainte de alegerile din ’46, Brătianu și Maniu s-ar fi înscris în Biroul Politic al Partidului Comunist, pentru a asigura ”stabilitatea” în Republica Populară Română. Ceea ce pe atunci, în mod firesc, ar fi fost o ficțiune politică și de neimaginat, a realizat însă în zilele noastre, Klaus Iohannis. Cel care a înroșit, cu un singur gest, harta României și i-a pecetluit destinul și alegerea. Dacă trăia și acționa la fel atunci, Stalin l-ar fi decorat cu ”Ordinul Lenin””, scrie Marius Oprea.
Articolul „Iohannis, cel mai bun președinte pesedist: a înroșit harta României și i-a pecetluit destinul și alegerea; dacă ar fi trăit, Stalin l-ar fi decorat cu ”Ordinul Lenin” „, scrie istoricul Marius Oprea apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro