AcasăPoliticaIohannis: România este aliatul şi partenerul strategic al SUA care va lupta...

Iohannis: România este aliatul şi partenerul strategic al SUA care va lupta neobosit pentru libertate

România este aliatul şi partenerul strategic care va lupta neobosit pentru libertate, pentru progres economic şi pentru democraţie, astfel încât cetăţenii să fie protejaţi şi să aibă o viaţă prosperă, a afirmat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, la recepţia de Ziua Independenţei, organizată la Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, scrie Agerpres.

El a amintit că anul acesta se celebrează două decenii de la aderarea României la NATO şi 27 de ani de la stabilirea Parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii.

„Avem o prietenie solidă, care se reflectă în cooperarea substanţială pe toate dimensiunile Parteneriatului nostru Strategic. În prezent, găzduim un număr crescut de militari americani, ceea ce reprezintă nu numai o reuşită a colaborării noastre în domeniul apărării, ci şi o dovadă fermă a solidarităţii dintre statele noastre, în aceste momente extrem de complicate pentru securitatea Europei şi a regiunii euroatlantice”, a punctat şeful statului.

Klaus Iohannis a menţionat sprijinul pe care aliaţii, inclusiv România, îl acordă Ucrainei, Republicii Moldova şi tuturor partenerilor vulnerabili din regiunea Mării Negre.

„Astfel contribuim la întărirea securităţii regionale şi transatlantice, precum şi la întărirea securităţii României. Sunt convins că la Summitul NATO, pe care Statele Unite îl vor găzdui săptămâna viitoare, vom lua decizii importante pentru securitatea noastră colectivă. Salut, şi în acest context, procesul de actualizare a abordării strategice a Statelor Unite faţă de Marea Neagră, la care şi ţara noastră şi-a adus contribuţia”, a arătat Klaus Iohannis.

El a spus că a discutat acest subiect, recent, cu omologul său american, Joe Biden.

„Împărtăşim viziunea comună că trebuie să întărim eforturile pentru consolidarea unităţii transatlantice şi pentru apărarea valorilor noastre comune. Numai astfel putem oferi tuturor partenerilor din regiune o cale către pace, prosperitate şi integrare euroatlantică. Contribuţia responsabilă a statelor din regiune la asigurarea securităţii şi a rezilienţei Mării Negre este crucială pentru a transforma regiunea într-un spaţiu sigur, deschis şi prosper”, a afirmat Iohannis.

Preşedintele a subliniat că ţara noastră este recunoscută ca un actor responsabil şi un factor de stabilitate la Marea Neagră, contribuind atât la securitatea regiunii, cât şi la dezvoltarea şi întărirea relaţiei transatlantice.

„Vom continua să lucrăm împreună, în baza valorilor comune, inclusiv pentru a promova importanţa fundamentală a noilor tehnologii, pentru a securiza lanţurile globale de aprovizionare şi pentru a consolida securitatea energetică, la nivel naţional şi regional”, a declarat Iohannis.

Şeful statului a amintit obiectivul României de includere în programul Visa Waiver. „Vom continua să lucrăm împreună cu Statele Unite pentru ca acest deziderat comun să devină în cel mai scurt timp realitate pentru cetăţenii români”, a punctat el.

Articolul Iohannis: România este aliatul şi partenerul strategic al SUA care va lupta neobosit pentru libertate apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks