Internaţionalul portughez Eder Militao, fundaşul echipei de fotbal Real Madrid, a fost depistat pozitiv la Covid-19 cu ocazia testelor la care au fost supuşi jucătorii campioanei en titre a Spaniei, înaintea meciului cu formaţia italiană Inter Milano, programat marţi în Liga Campionilor, informează cotidianul sportiv Marca. Toţi ceilalţi fotbalişti din lotul Realului, precum şi membrii staff-ului tehnic al primei echipe, au avut rezultate negative la testele respective, a precizat luni clubul madrilen. În absenţa lui Militao, antrenorul Zinedine Zidane se va baza la meciul cu Inter pe doar patru fundaşi de la prima echipă, Lucas Vazquez, Raphael Varane, Marcelo şi Sergio Ramos, în condiţiile în care Dani Carvajal, Odriozola şi Nacho sunt indisponibili, subliniază Marca. AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)