AcasăStiri generaleCaraş-Severin:Patronul unui local din Caransebeş, inclusiv muzicanţii, amendaţi pentru nerespectarea măsurilor împotriva...

Caraş-Severin:Patronul unui local din Caransebeş, inclusiv muzicanţii, amendaţi pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID-19

Administratorul unui local din Caransebeş a fost amendat cu 5.000 de lei pentru că a organizat o petrecere de logodnă fără să respecte regulile de protecţie împotriva răspândirii virusului COVID-19, sancţiuni de câte 500 de lei fiind aplicate şi celor patru muzicanţi care cântau la acest eveniment, au informat, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin. Poliţiştii s-au autosesizat despre acest eveniment organizat în Caransebeş, la care participau 12 persoane, petrecerea fiind întreruptă. ‘Poliţiştii au întrerupt evenimentul, organizatorul acestuia, respectiv administratorul localului, fiind sancţionat cu amendă de 5.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020. De asemenea, alţi patru participanţi, muzicanţi, au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 500 de lei, fiecare’, au precizat reprezentanţii IPJ Caraş-Severin. Conform datelor oficiale, echipele de control formate din poliţişti, jandarmi, reprezentanţi ai DSP şi ai altor instituţii din judeţul Caraş-Severin au verificat, la acest sfârşit de săptămână, 161 de societăţi comerciale, precum şi 382 de mijloace de transport, fiind legitimate peste 3.200 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 273 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 61.600 de lei. Dintre acestea, 227 amenzi au fost date pentru nepurtarea măştii de protecţie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks