Primarul comunei timişene Voiteg, Tudor Nicolae Marinescu, infectat cu COVID şi internat în stare gravă la Spitalul ‘Victor Babeş’ din Timişoara, a decedat, luni, acesta având şi o altă boală incurabilă. ‘Suflet pentru Voiteg şi (satul n.r.) Folea, Tudor Nicolae Marinescu a plecat astăzi să facă lucruri frumoase într-o lume mai bună. Este o pierdere pentru comunitatea locală, de care avea grijă din 1996, dar şi pentru echipa PSD Timiş, care pierde un coleg şi un prieten’, a postat organizaţia PSD Timiş, pe pagina sa de facebook. Tudor Nicolae Marinescu era primar în comuna Voiteg încă de la mijlocul anilor ’90, el fiind reales pentru un nou mandat în alegerile din 27 septembrie. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)