Președintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că România a semnat cu Ucraina un acord de cooperare în domeniul securității la Washington, în marja summitului NATO care se derulează în aceste zile în capitala americană. Țara noastră sprijină Kievul atât pe plan economic – în eforturile de reconstrucție a țării vecine – cât și în domenii relevante pentru consolidarea capacității Ucrainei de a se apăra și de a combate agresiunea rusă, în conformitate cu prevederile Cartei ONU.
„România a semnat cu Ucraina un acord de cooperare în domeniul securității la Washington, în marja summitului NATO care se derulează în aceste zile în capitala americană.
Documentul – semnat de președintele României, Klaus Iohannis și președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky – pune în practică Declarația comună a G7 de sprijin pentru Ucraina, din urmă cu un an.
La ceremonia de semnare, am participat alături de ministra Afacerilor Externe, Luminița Odobescu și de ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba.
Potrivit acordului, țara noastră sprijină Kievul atât pe plan economic – în eforturile de reconstrucție a țării vecine – cât și în domenii relevante pentru consolidarea capacității Ucrainei de a se apăra și de a combate agresiunea rusă, în conformitate cu prevederile Cartei ONU.
Țara vecină a semnat deja 22 de acorduri similare cu alte state membre NATO, dar și cu Japonia și Uniunea Europeană.”, spune Nicolae Ciuca, președintele PNL.
Articolul Nicolae Ciucă: România a semnat cu Ucraina un acord de cooperare în domeniul securității la Washington, în marja summitului NATO care se derulează în aceste zile în capitala americană apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro