AcasăPoliticaŢăranii din Coloneşti (jud. Olt) către Geoană: „Lasă-ne bă cu Zelenski al...

Ţăranii din Coloneşti (jud. Olt) către Geoană: „Lasă-ne bă cu Zelenski al tău, pleacă de-aici, noi avem alte probleme”

„De mai bine de un an a fost băgat Mircea Geoană în mașina de spălat numită „presa mainstream” și, când credea că este alb ca un ghiocel, a ieșit cu imaginea șifonată după primul contact cu electoratul român. Cred că de al doilea nici nu mai vrea să audă, atât de „tumefiat” s-a întors la București din deplasarea la Colonești, Olt!”, scrie national.ro.

„Geoană a văzut și el ce înseamnă să cobori în iarbă din înaltul lojei de unde privește lumea. Județul Olt nu-i Giuleștiul pe care te aclamă rapidiștii, Mircea, iar țăranii de la Coloniști n-au nicio treabă cu fotbalul, poate nici nu sunt microbiști. Nevoile oamenilor sunt altele: nu arme pentru Ucraina, ci fonduri pentru agricultură, nu dineuri și petreceri cu prietenii interesați doar să profite de proverbiala-ți naivitate, ci piață de desfacere pentru legumele și fructele cultivate și pe care marile lanțuri din retail refuză să le primească la raft.

Când o să le vorbești românilor despre asta, atunci le vei câștiga nu respectul – mai e mult până acolo! -, ci atenția. Până nu o să înțelegi asta, vei fi primit cu huiduieli în orice sat, comună și oraș din România.

 

La Colonești, în județul Olt, Mircea Geoană a crezut că merge să vorbească aceleași inepții pe care le debitează pe la televizior, platitudini sforăitoare care te fac să-ți fie dor de pauza publicitară. Și avea un discurs atât de frumos pregătit despre nevoia de a ajuta Ucraina! Nici n-a apucat să le vorbească țăranilor de solidaritatea  cu Zelenski că a și fost luat cu „huo” și „pleacă, bă, de aici”.

„Dragii mei (…), nu vă este rușine? Vine al doilea om în lumea asta, în comuna noastră, cetățean de onoare, să vă fie rușine. Am 73 de ani și 60 pe cartea de muncă, dar nu mi s-a întâmplat așa ceva. E un mare om politic. Şi poate viitorul președinte al României, ascultați la Stan aici. Nu fac politică, dar m-ați supărat rău de tot”, a încercat primarul localității să dreagă busuiocul. Mai rău i-a înfuriat, însă, pe oameni, care i-au reamintit că ei l-au votat pe el, nu invers. Cât privește partea cu „al doilea om în lumea asta”, se vede că primarul Stan n-a trecut mai departe de Slatina, altfel ar fi aflat că ordonanța secretarului general al NATO nu are nicio importanță și nici măcar americanii nu-l mai țin în brațe.

Șocat de ce i s-a întâmplat, favoritul televiziunilor la alegerile prezidențiale n-a putut îngăima mai mult de un „haideți să nu facem politică!”. Evident, doar un scrutin electoral este despre cumetrii, petreceri și cadouri de la prietenii de care ulterior te dezici; chiar, ce mai face Marian Vanghelie, Mircea?

Experiența trăită de Geoană în Olt ar putea fi o învățătură de minte pentru restul candidaților care la toamnă cred că vor număra bobocii promisiunilor electorale făcute anul ăsta. Până când românilor nu li se va vorbi despre creșterea nivelului de trai, iar corporațiile din retail nu vor fi oprite în a-i hingheri pe cumpărători, oamenii vor avea aceeași atitudine și reacție, de respingere.

Bine, în cazul de față a contat și personajul – un politician înfumurat, care crede că rolul de secretar general-adjunct la NATO jucat în ultimii ani trebuie să fie suficient pentru a-i garanta victoria la „prezidențiale”. Ce înțeleg românii când ascultă un asemenea politician, care le vinde doar scenarii apocaliptice – război cu Rusia, pericolul China, miliarde pentru arme din America? Că vine urgia peste țară și trebuie făcut ceva pentru a evita asta. Iar omul de rând nu vrea conflicte armate în 2024, ci dezvoltare pe toate planurile, dar în principal financiară și economică.

Sâmbătă seara, Mircea Geoană a dat fluierăturile din Olt pe cele de pe Giulești, dar bine că nu-i erau lui adresate, ci jucătorilor de la CFR Cluj. A făcut și poze cu Cristi Chivu, le-a zâmbit rapidiștilor, s-a bucurat la goluri, totul a mers bine, o baie de mulțime așa cum îi place, fără emoții și elemente imprevizibile. Urmează o vizită la UM Digi, unde onoarea îi va fi reparată numaidecât și, apoi, poate pleca să le mai țină studenților români prelegeri despre pericolul care planează asupra Mării Negre. Strategie de nota 10, îi va pierde de simpatizanți și pe tinerii în care bagă spaima cu propaganda pro-război!”, scrie national.ro.

Articolul Ţăranii din Coloneşti (jud. Olt) către Geoană: „Lasă-ne bă cu Zelenski al tău, pleacă de-aici, noi avem alte probleme” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks