Şoferul unui TIR a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului pe lângă Judecătoria Arad, au găsit peste două milioane de ţigarete în maşina pe care o conducea. ‘În urma cercetărilor efectuate în cadrul unui dosar penal de contrabandă calificată, poliţiştii din Arad au organizat, în seara zilei de 2 noiembrie, o acţiune de prindere în flagrant delict. Astfel, a fost depistat, pe DN 7, în localitatea Nădlac, un bărbat în timp ce transporta, cu un autotren în cuplu cu semiremorcă, ţigarete susceptibile a proveni din contrabandă’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, marţi, AGERPRES. În interiorul camionului au fost descoperite şi ridicate, în vederea confiscării, 110.500 de pachete de ţigarete (2.210.000 de fire de ţigarete), netimbrate, mascate de vată minerală. ‘Prejudiciul estimat, cauzat bugetului de stat, este de 1.105.000 de lei’, arată sursa citată. Bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, urmând a fi luate măsuri legale. Activităţile au beneficiat de suportul specializat al Direcţiei Operaţiuni Speciale.