„Pentru ce-a făcut în parlamentul de la Strasbourg, Diana Șoșoacă și-a primit cu vârf și îndesat perdaful pe care-l merita. Problemele de fond pe care avea de gând să le enunțe în plen au fost compromise de forma în care le-a exprimat. Consecința? Toți s-au referit la „circ”, dar nimeni n-a reținut cauzele „circului”. Au reținut țipetele, dar nu și cuvintele țipate. Au văzut sacul negru de gunoi, dar le-a scăpat detaliul că, în România europeană, în așa ceva erau duși morții de covid de la morga spitalelor direct la cimitir. Au văzut icoanele, dar n-au înțeles că acestea sugerau un protest în numele moralei creștine la apologia avortului care se făcea de la pupitrul cu microfon. Au văzut botnița, dar nimeni n-a știut că europarlamentarei neafiliate la niciun grup i s-a refuzat solicitarea făcută în scris de a i se acorda dreptul la cuvânt”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Octavian Ştireanu.
„Cu scoaterea ei din sală au fost scoase în afara dezbaterii și ideile despre suveranitate, credință, patriotism, națiune pe care Diana Șoșoacă intenționa să le afirme în Parlamentul European.
La Bruxelles, astfel de idei sunt considerate extremisme. A discuta despre ele este o blasfemie. De aceea, cel mai simplu a fost ca Șoșoacă să fie expediată la pro-putiniști. Propaganda lipitorilor de etichete gen pro-Putin, extremist, anti-european și altele asemenea e demult la turație maximă și foarte folositoare în astfel de momente.
Episodul cu Șoșoacă s-a petrecut cu ocazia votării Ursulei von der leynen. În ședința respectivă, candidata și-a prezentat programul, după care reprezentanții celor 8 grupuri parlamentare au prezentat pe rând opțiunea de vot a grupului respectiv. Dar, în parlament, pe lângă cele 8 grupuri mai există un număr de 33 eurodeputați care, din diferite motive, sunt neafiliați. Aceștia, deși sunt purtătorii legitimi ai unor voturi primite în țările lor, sunt considerați de aristocrația bruxeleză un fel de paria și nu beneficiază de drepturile celor adunați în grupuri ideologice (PPE, S&D, Verzii, ș.a.m.d.).
Între alte discriminări, neafiliaților nu li s-a dat dreptul ca, la ședința de alegere a președintei CE, să-și înscrie la cuvânt un reprezentant care să le prezinte opinia. Șoșoacă avea să explice într-un comunicat că „i s-a refuzat dreptul de a vorbi în plen, deși a cerut acesta în mod regulat, înregistrându-se în prealabil în acest sens”. Că este corectă sau nu această interdicție putem aprecia fiecare.
Cert este că interzicerea de a lua cuvântul a fost un fel de picătură care a umplut paharul, iritându-i pe toți neafiliații exilați pe strapontinele din fundul sălii. Între ei se afla și Diana Șoșoacă, probabil cea mai temperamentoasă dintre toți sau, oricum, cea mai dornică să-i spună de la obraz Ursulei von der Leynen ce avea pe suflet încă din perioada vacciniadei.
Vorbitorii desemnați de celelalte grupuri și-au prezentat pe rând opinia despre program și opțiunea de vot.
Când i-a venit rândul, lidera grupului Renew, franțuzoaica Valerie Hayer, a anunțat susținerea pentru Ursula von der Leynen și pentru obiectivele green și LGBT ale acesteia. „Ceea ce creează (!) Europa noastră și familia mea politică este libertatea de a fi cine vrei, de a iubi pe cine vrei”, a spus ea. Adică libertatea dlui Nae, lector universitar de Engleză, care defila deunăzi în fustă pe trotuarele din București. Din acest grup ar fi făcut parte și Cioloș & Co dacă reușeau să intre în parlament.
Când lidera Renew Europe a mai cerut viitoarei Comisii Europene să includă avortul în Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale, Diana Șoșoacă n-a mai rezistat și a explodat. Ce s-a întâmplat mai departe e cunoscut. Președinta ședinței, malteza Metsola, a cerut scoaterea din sală a Dianei Șoșoacă deoarece încerca să întrerupă discursul eurodeputatei de la Renew. „Este a treia oară când faceți asta”, i-a spus Metsola. „Ai omorât oameni, am dreptul să vorbesc”, a strigat Șoșoacă, o acuzație care o viza pe Ursula von der Leyen.
Recuzita etalată de Șoșoacă se referea la cele trei lucruri pe care dorea să le reproșeze Ursulei von der Leynen: botnița, pentru că i s-a refuzat dreptul la cuvânt, sacul negru de plastic în care cei care au decedat de covid erau duși de la morga spitalelor direct la cimitir, fără ca familia să-i mai vadă (regretatul și bunul meu prieten Octavian Andronic a fost un astfel de caz). Iar icoanele pentru „alungarea satanei” le arăta în semn de protest la preconizata directivă a CE privind avorturile, așa cum abia ceruse lidera Renew.
Acesta este contextul întâmplării cu pricina. Interpretările aparțin fiecăruia. Publicațiile străine acreditate la ședință au trecut evenimentul la „etc”. „Politico” nici măcar nu i-a pomenit numele lui Șoșoacă.
Cei mai șifonați de cele întâmplate au fost eurodeputații din România. Străinii sunt obișnuiți cu exercițiile democratice, cât de dure ar fi ele. Nimeni n-a sărit în sus de duritatea discursului eurodeputatei poloneze Ewa Zajączkowska-Hernik, care, la sfârșitul filipicei pe care a rostit-o în aceeași ședință la adresa Ursulei von der Leynen, i-a transmis acesteia, nici mai mult, nici mai puțin, că locul ei este la pușcărie, nu la șefia Comisiei. Nimeni nu s-a ofilit de asemenea „impertinență”. Și nici n-a fost scoasă cu forța din sală.
În schimb, singurii care au priponit-o pe Diana Șoșoacă la stâlpul infamiei au fost românii; aceiași care în aceeași zi aveau să voteze cu entuziasm pentru o Europă „green deal – migranți – curcubeu LGBT”, triunghiul ideologic al unei președinte fără nicio ideologie.
Alde Rareș-Rolex Bogdan, acest Farfuridi guraliv care este prezent pe toate ecranele, ar trebui să explice românilor adeziunea sa prin vot la politica LGBT și Green Deal pe care și datorită votului său dna Ursula are de gând să o impună României.
Iluștrii noștri europarlamentari au sărit la gâtul suratei de la SOS nu atât pentru a-i aplica acesteia o corecție, cât mai ales pentru a-i vedea lumea cum pupă ei poala popii și cât de europeni și globaliști și „telectuali” sunt ei.
Unul dintre ei, pe care-l cheamă Victor Negrescu, proaspăt ales vicepreședinte al Parlamentului European din partea PSD, arogant de nu-și mai încape în costume, a mers până acolo încât a afirmat că scena provocată de Șoșoacă îl împiedică dom^le pe el să-și îndeplinească înalta misiune care i-a fost încredințată, îi diminuează prestigiul și dăunează dom^le României „pentru care noi am venit aicea să luptăm” etc, etc…Euforia proțăpirii peste noapte într-o funcție de vitrină, dar cam goală de conținut, se pare că i-a cam modificat metabolismul.
Ni s-a transmis și că, după episodul cu Șoșoacă, niște funcționari români de pe-acolo (sunt peste 1500, dacă nu știați) s-au pitit de rușine pe după draperii și-au dat-o brusc pe englezește ca nu cumva să le bată careva obrazul că sunt români. Vai, vai, vai! Atâta pudibonderie mai rar. Se simțeau de parcă le-ar fi căzut muștarul pe pantaloni și ciorba pe cămașă.
Trăim în plin imperiu al lipitorilor de etichete. Nu contează nici calitatea oamenilor, nici substanța întâmplărilor, ci eticheta care li se pune. Nu e timp de analiză, de dezbateri, de cercetarea cauzelor. Lumea devine mai simplă și mai clară dacă este împărțită după vechiul principiu bolșevic „cine nu e cu noi e împotriva noastră”.
Gheorghe Falcă, un personaj ridicol prin insistența cu care se bagă-n seamă fără să spună nimic, n-a ratat ocazia să intre și el în poză. Și-a întrerupt „treburile importante” la care lucra pentru țară și popor ca să aștearnă „câteva gânduri la cald, pentru că avem totuși treburi importante pe agendă azi”(!). „Extremista pro-Putin a fost scoasă din plenul Parlamentului European de ușieri, după ce a încercat să întrerupă ședința cu urlete și isterii. Șoșoacă și-a confirmat statutul de pion al Rusiei în Europa, cu dorința de a destabiliza UE”, a lămurit lucrurile Falcă.
Deci deocamdată nu e chiar spion, ci doar pion. Dar un pion care poate destabiliza toată UE! Ori moare calul, ori se rupe hamul! Ori e prea tare pionul, ori e prea moale UE!
„Circul”, cum a fost denumită reacția pe care Diana Șoșoacă a avut-o în sanctuarul zeităților europene, a stârnit mai ales indignarea eurodeputaților care, în acte, îi sunt compatrioți, dar care, de cum s-au urcat în avioanele de Bruxelles, au și uitat locul de decolare.
Indignarea acestor pudibonzi ajunși a mers până la acuzarea printre dinți a celor aproape 500.000 de români care au votat partidul SOS, trimițând în PE tot atâția deputați cât bogata, faimoasa și celebra grupare Alianța Dreapta Unită (USR/FD/PMP).
Într-o intervenție televizată pe acest subiect, Alina Mungiu Pippidi consideră că „cine a ales-o pe doamna Șoșoacă a vrut-o pe doamna Șoșoacă” și se așteaptă ca la alegerile prezidențiale aceasta „să aibă un număr considerabil de voturi, cum a reușit acum de una singură, după ce a fost dată afară din AUR”.
„S-a adunat o fracțiune considerabilă de oameni care o găsesc pe doamna Șoșoacă curajoasă, bravă, fiind vocea lor acolo, deci trebuie să recunoaștem că ea este reprezentativă pentru o categorie de populație”, a mai spus Alina Mungiu-Pippidi, menționând că „nu circul este ce îi atrage pe oameni la doamna Șoșoacă”, ci faptul că ea (asemenea lui Trump), „exprimă foarte clar anumite lucruri în care cred și ei și care, altfel, ar fi complet excluse sau marginalizate din discursul politicienilor obișnuiți”.
Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a făcut unele observații interesante asupra întregii tărășenii. „Oricât ar fi de incomod, oricât de mult n-ar conveni unora, România este reprezentată la Bruxelles de oameni care au fost aleși de români. Iar Diana Șoșoacă a fost aleasă de români. N-a fost aleasă de extratereștri”.
Medicul ironizează „democrația de pâslă și ipocrizia de amvon” din instituțiile europene, „în care ce domnește sunt zâmbetul fals și limbajul prețios, tehnocrat, deciziile luate de niște oameni care, de fapt, și ei tot niște socoteli își fac, și lor le put ocazional șosetele dincolo de costumaș și batistuță”.
În hora punerii la zid a Dianei Șoșoacă a intrat și eternul și fascinantul Vasile Bănescu, a cărui destituire de la Patriarhie nu i-a potolit trufia judecăților de valoare pe care le face despre toți și despre toate în numele bisericii ortodoxe (!). Acestuia, ca și vocilor bisericești care i-au criticat folosirea icoanelor în Parlamentul European, eurodeputata Șoșoacă le dă o replică documentată din scrierile clericale.
„Creștinismul înseamnă curaj și atitudine! Cei care nu au curaj să ridice vocea împotriva globalismului ca să nu piardă eticheta și, mai ales, beneficiile salariale din Parlamentul European sau aranjamentele cu puterea, și-au regăsit brusc curajul să se ridice împotriva mea!
Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne-a chemat să fim buni, blânzi, cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți…”, scrie Diana Șoșoacă”, arată Octavian Ştireanu.
Articolul „Alde Rareș-Rolex Bogdan, acest Farfuridi guraliv care este prezent pe toate ecranele, ar trebui să explice românilor adeziunea sa prin vot la politica LGBT și Green Deal pe care și datorită votului său dna Ursula are de gând să o impună României; Victor Negrescu, proaspăt ales vicepreședinte al Parlamentului European din partea PSD, arogant de nu-și mai încape în costume, a mers până acolo încât a afirmat că scena provocată de Șoșoacă îl împiedică dom^le pe el să-și îndeplinească înalta misiune care i-a fost încredințată, îi diminuează prestigiul și dăunează dom^le României „pentru care noi am venit aicea să luptăm” etc, etc”, scrie jurnalistul Octavian Ştireanu apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro