AcasăStiri generaleCoronavirus: 80% dintre aşezările din Ungaria, afectate de COVID-19

Coronavirus: 80% dintre aşezările din Ungaria, afectate de COVID-19

Optzeci la sută dintre aşezările din Ungaria sunt afectate de infectările cu noul coronavirus, a declarat marţi o şefă de departament din cadrul Centrului Naţional de Sănătate Publică (NNK) în cadrul unui briefing de presă al comisiei operative responsabile cu gestionarea pandemiei de COVID-19, informează MTI. Datele de săptămâna trecută au relevat o prezenţă crescută a virusului în sistemele de canalizare din Budapesta, Bekescsaba, Eger, Kecskemet, Szekszard, Tatabanya, Veszprem şi din alte oraşe importante, ceea ce sugerează că ne putem aştepta la o creştere a numărului de infecţii, a precizat Agnes Galgoczi. Comisia operativă şi autoritatea epidemiologică continuă să monitorizeze îndeaproape situaţia şi îşi vor prezenta propunerile de măsuri guvernului. Premierul Viktor Orban va face un anunţ după reuniunea de cabinet de marţi, a indicat Galgoczi. Ungaria a raportat aproape 4.000 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, un adevărat record negativ, în timp ce numărul deceselor înregistrate de luni până marţi a fost de 84, transmite Reuters, care citează date prezentate de guvernul de la Budapesta.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks