AcasăPoliticaConsilierii prezidenţiali Sergiu Nistor şi George Bologan, respectiv consilierul premierului Nicolae Comănescu,...

Consilierii prezidenţiali Sergiu Nistor şi George Bologan, respectiv consilierul premierului Nicolae Comănescu, propuneri de ambasadori

Consilierii prezidenţiali Sergiu Nistor şi George Bologan, respectiv consilierul premierului Nicolae Comănescu se numără printre propunerile de ambasadori aprobate de către preşedintele României, transmite MAE.

Astfel, George Gabriel Bologan este propus ambasador la Sfântul Scaun şi Ordinul Suveran de Malta. Este consilier prezidenţial (Departamentul de Politică Externă) din februarie 2024. Anterior a fost Consul General al României la Milano (2012), ambasador al României în Italia (2016-2022) şi ambasador al României în Regatul Spaniei (2022-2024).

Este, de asemenea, profesor asociat la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Ştiinţe Politice, şi doctorand al Universităţii de Stat Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Facultatea de Istorie şi Filozofie, Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene.

Dan Stoenescu este propus ambasador în Republica Islamică Pakistan. Este însărcinat cu afaceri al Uniunii Europene în Siria, din septembrie 2021. Anterior a fost ministru delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni (2015-2016) şi în perioada 2017-2021 ambasador al României în Republica Tunisia. Deţine o diplomă de master în Globalizare şi Dezvoltare de la Universitatea Warwick, din Marea Britanie (2005) şi are un doctorat în ştiinţe politice acordat de Universitatea din Bucureşti (2009).

Sergiu Nistor este propus ambasador în Letonia. Este consilier prezidenţial (Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale) din ianuarie 2015. Anterior, a ocupat diverse poziţii în administraţia publică centrală: director general al Patrimoniului (Ministerul Culturii, 1998-2000), consilier al Ministrului Culturii (2005), Comisar al Guvernului României pentru Programul Sibiu CCE 2007 (2005-2008), Secretar General al CNR UNESCO (2008-2009), Secretar de Stat (Ministerul Culturii, 2012).

Carmen Ileana Mihălcescu este propusă ambasador în Grecia. Este Consul general al României la Salonic, din 2023. Începând cu 2000, a îndeplinit mai multe mandate succesive de deputat. Din această poziţie, a exercitat, pe rând, funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Mediu şi Echilibru Ecologic (2012-2016), de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia copiilor dispăruţi (2017-2020), respectiv de vicepreşedinte al Comisiei pentru Politică Externă (2020-2023).

Nicolae Comănescu este propus ambasador în Regatul Ţărilor de Jos. Este Consilier de stat pentru politică externă şi afaceri strategice în cadrul Cancelariei prim-ministrului Guvernului României, din iunie 2023. Este diplomat de carieră, desfăşurându-şi activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din anul 2002, atât în Centrală, cât şi în Serviciul Exterior. În perioada 2016-2021, a fost ambasador al României în Regatul Haşemit al Iordaniei.

Radu-Mihail Filip este propus ambasador în Uruguay. Este purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe şi director al Direcţiei Purtător de Cuvânt şi Relaţii cu Mass Media din cadrul MAE, din iunie 2022. Anterior, a fost consilier diplomatic în cadrul Ambasadei României în Ucraina şi secretar II în cadrul Ambasadei României în Republica Moldova. A fost consilier personal la Ministerul Justiţiei, unde a gestionat relaţia cu mass-media. A mai îndeplinit diverse funcţii în administraţia publică centrală şi în mediul privat, preponderent în domeniul ştiinţific şi de cercetare.

Sena Latif este propusă ambasador în Republica India, Republica Populară Bangladesh şi Republica Federală Democratică Nepal, cu reşedinţa la New Delhi. Este diplomat de carieră, cu o experienţă de 19 ani, adjunct al şefului de misiune în cadrul Ambasadei României în Franţa, unde, în perioada 2022-2023, a îndeplinit şi funcţia de şef de misiune (însărcinat cu afaceri ad interim). Anterior, a exercitat funcţia de însărcinat cu afaceri ad interim al României în Columbia, acreditată şi în Panama şi Republica Dominicană (2018-2019), însărcinat cu afaceri ad interim în Argentina, acreditată şi pentru Paraguay (2013-2015), adjunct al şefului de misiune la Buenos Aires (2015-2018).

Conform reglementărilor şi practicii în vigoare, Ministerul Afacerilor Externe a transmis către Comisiile de specialitate din Parlamentul României solicitarea de audiere a celor şapte candidaţi pentru poziţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României. Totodată, va fi demarată procedura de solicitare a agrementului statului acreditar.

Propunerile de numiri în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României s-au întemeiat pe criterii de profesionalism.

„Astfel, competenţa şi experienţa în domeniul relaţiilor internaţionale, dar şi abilităţile personale au reprezentat elemente esenţiale în formularea acestor nominalizări. Persoanele propuse sunt diplomaţi de carieră sau profesionişti cu experienţă în administraţia publică centrală, cu o vastă experienţă profesională şi care cunosc foarte bine specificul postului în care ar urma să-şi desfăşoare mandatul. Aceştia au toate premisele pentru a asigura reprezentarea României în plan internaţional la standarde înalte”, arată MAE.

Ulterior audierilor în comisiile de specialitate din Parlamentul României şi obţinerii avizului acestora, respectiv ulterior primirii agrementului din partea statului acreditar, Preşedintele României va semna decretele de acreditare şi scrisorile de acreditare.

Sursa: AGERPRES

Articolul Consilierii prezidenţiali Sergiu Nistor şi George Bologan, respectiv consilierul premierului Nicolae Comănescu, propuneri de ambasadori apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks