Iulian Ionescu, director ECOPOLITIC Media Group, a declarat, într-o intervenţie la Realitatea Plus, că modul în care a fost umilită gimnastica românească la JO 2024 este şi o umilire, o desconsiderare, o palmă dată politicii externe a ţării noastre.
„Eu am o mare rugăminte, transmit prin intermediul dumneavoastră, ca cei care au fost premiaţi pe la ambasadele străine de-a lungul timpului, mai ales la cea a Franţei, îi rog dacă pot avea o asemene atitudine, adică să facă un protest, nu ştiu, cu medalia, cu ce le-au dat francezii, faţă de ce s-a întâmplat cu gimnastele române la Paris.
Ştiţi că mai e unul Coldea, mai e o doamnă care acum se află la Parchetul European, au fost premiaţi de francezi. Pot face şi ei un asemenea gest, un protest ceva.
- În acelaşi timp, vă aduc aminte că ne aflăm în momentul de faţă la 40 de ani de la cea mai mare performanţă reuşită la o Olimpiadă. România obţinuse în 1984 locul 2 şi 20 de medalii de aur.
Eu văd în momentul de faţă, nu doar o umilinţă pe plan sportiv faţă de aceste sportive ale României, ci şi o neimplicare, un eşec al politicii externe a României.
Dacă România este văzută cum este văzută în momentul de faţă, cu toată munca copiilor, a antrenorilor, a părinţilor, fără o susţinere politică şi naţională pentru sport şi pentru competiţiile internaţionale, tot la fel vom fi trataţi şi în continuare”, a arătat Iulian Ionescu.
Articolul Iulian Ionescu (ecopolitic.ro): Umilinţa la care a fost supusă gimnastica românească la JO 2024 este şi o umilinţă, o desconsiderare a politicii externe a ţării noastre apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro