Istoria românilor nu are nicio pagină atât de neagră precum este prezentul, susţine conducerea PSD Neamţ într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. ‘România a ajuns la coada Europei din punct de vedere al siguranţei pe care o reprezintă pentru cetăţenii săi, al puterii economice, al strategiilor şi programelor de dezvoltare. Situaţia este dovedită de faptul că în momentul de faţă, totalul împrumuturilor externe făcute de către PNL în 11 luni – 18 miliarde de euro, este mai mare decât a adunat România în 19 ani, începând cu 1989. Specialiştii în economie atrag atenţia că ţara nu este departe de a intra în incapacitate de plată, motiv pentru care trebuie neapărat schimbate politicile actuale’, se precizează în comunicatul de presă. PSD Neamţ atrage atenţia că cel mai grav este că se va ajunge în situaţia în care România nu va mai primi împrumuturi externe, din cauza gradului de îndatorare şi a faptului că nu va mai prezenta credibilitate, având o datorie totală de 67,27 miliarde de lei din perioada ianuarie – septembrie 2020, şi alţi 19,5 miliarde de lei din perioada noiembrie – decembrie 2019. ‘Din păcate pentru ţară, această sumă exorbitantă care reprezintă împrumuturile luate de către liberali s-a dus pe apa sâmbetei şi nu s-a făcut nimic pentru români, pentru mediul de afaceri ori pentru redresarea economică. Guvernanţii nu au explicat la ce au folosit banii, în ce domenii i-au investit. Românii o duc mai rău ca în urmă cu un an, circa 800.000 au rămas fără locuri de muncă de la apariţia pandemiei, firmele se închid una câte una, generând noi şomeri, iar alocaţiile şi pensiile nu s-au mai majorat, aşa cum ar fi trebuit, conform legii. Din cauza bugetului secătuit, peneliştii refuză să facă public planul financiar naţional pe 2021. Teama cea mai mare este că s-ar putea să nu existe resurse pentru plata ratelor şi dobânzilor la împrumuturile externe şi a cheltuielilor stringente’, susţine PSD Neamţ. Potrivit sursei citate, anii următori ar putea readuce ‘scenariul trăit de către români în perioada PDL’, cu tăieri de salarii, concedieri, creşterea TVA şi a altor taxe.