Frații Tate au fost reținuți de procurorii DIICOT după 6 ore de audieri. Au fost duși acolo, după ce casa lor a fost percheziționată de anchetatori. Este a doua oară când aceștia sunt reținuți, de data aceasta pentru noi acuzații: grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor și influențarea declarațiilor. Procurorii vorbesc de peste 30 de victime. Avocații fraților au spus că s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore și urmează să afle dacă procurorii vor cere arestul preventiv pentru 30 de zile sau arestul la domiciliu. În emisiunea sa de la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a dezvăluit care este motivul pentru care acest scandal a izbucnit brusc, tocmai acum, când dezvăluirile despre nenorocirile de la Spitalul Sf. Pantelimon erau din ce în ce mai mediatizate, iar cazul prindea contur, arată solidnews.ro.
Jurnalista Iosefina Pascal a pus pe tapet ipoteza conform căreia scandalul fraților Tate are scopul de a acoperi scandalul ororilor de la Spitalul Sf. Pantelimon. A apărut un filmuleț cu Andrew și Tristan Tate după ce au ieșit de la audieri, îmbrăcați foarte gros, în neconcordanță cu vremea caniculară de afară, spre sfârșit de vară. Există suspiciuni cum că frații Tate ar fi știut că urmează să fie trimiși la închisoare, fie pentru că se așteptau, date fiind toate faptele lor reprobabile, fie pentru că au fost anunțați, caz în care se poate vorbi deja de justiție la comandă în Românica.
În noul dosar apare și o minoră de 17 ani, care ar fi produs conținut pentru adulți sub presiunea fraților Tate. Acuzațiile din acest nou dosar seamănă foarte mult cu acuzațiile primului dosar, care n-a fost judecat și în cazul căruia nu există o condamnare. Un alt amănunt nou din acest dosar este un prejudiciu adus de către frații Tate fetelor și femeilor exploatate să producă materiale pornografice.
Pe lângă aceste escrocherii cu videochat-ul și academia lor, frații Tate sunt implicați și în activități interlope, de tipul șantajului, împrumuturilor, cămătăriei și evaziunii. În baza acestor fapte, frații Tate ar putea fi încarcerați imediat, dacă justiția și-ar face cu adevărat treaba. Există deja Dosarul Las Vegas, fiind vorba despre un lanț de cazinouri, înființat de frații Tate împreună cu un celebru clan de interlopi din România, care este doar o fațadă pentru activități interlope.
Articolul „Frații Tate luați pe sus pentru a acoperi scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon?”, se întreabă jurnalista de investigaţii Iosefina Pascal apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro