Reprezentanţii Alianţei USR-PLUS, filiala Dolj, şi-au propus să obţină un scor de minim 23% la alegerile parlamentare, la nivelul judeţului, şi să depăşească cu mult scorul de la alegerile locale, unde au avut candidaţi numai în 33 de localităţi din totalul de 111. Silviu Bratu, candidat la Senat, pe locul al doilea, a declarat, joi, că spre deosebire de alegerile locale, la parlamentare mesajul se adresează tuturor votanţilor, iar acesta va fi transmis atât online, cât şi prin intermediul posturilor TV şi radio, iar în măsura în care se va putea, candidaţii vor merge chiar şi în teren. ‘La alegerile locale, am avut prima experienţă electorală şi am văzut exact ce înseamnă să faci politică în mediul rural, în judeţ, unde Alianţa USR-PLUS are susţinători, dar nu atât de mulţi ca în oraşele medii şi oraşele mari. De data aceasta, prin mesajul nostru vom transmite politicile publice pe care vrem să le promovăm. La locale au fost, în primul rând, oamenii pe care noi i-am propus în 30 de localităţi, am propus planuri locale, acum propunem politici publice la nivel naţional, pe care parlamentarii de Dolj le vor aplica în judeţ. Avem în vedere absolut toate localităţile, vom avea delegaţi în secţiile de votare în toate localităţile, iar campania noastră va fi, în primul rând, online. În măsura în care putem, vom avea şi o campanie offline, chiar şi în teren, în principal în localităţile unde noi avem filiale şi votanţi, pe care încercăm să-i impulsionăm, dar în primul rând vom avea grijă de siguranţa a alegătorilor, cât şi de cea a candidaţilor’, a declarat, într-o conferinţă de presă, Silviu Bratu, care a candidat pentru funcţia de preşedinte al CJ Dolj, din partea USR-PLUS. La rândul său, Cristian Clenciu, coordonator USR-PLUS Dolj, a afirmat că, potrivit ultimelor sondaje, USR-PLUS are o intenţie de vot de 21-23%, iar în Dolj şi-au propus să obţină cel puţin acest scor. ‘Ultimele sondaje apărute pe piaţă ne situează undeva între 21% şi 23%. Este ţinta pe care echipa noastră de candidaţi, atât de la Camera Deputaţilor, cât şi de la Senat, şi-a asumat-o. Sperăm ca la finalul campaniei electorale să ne întâlnim în aceeaşi formulă şi să sărbătorim atingerea cel puţin a acestei cifre şi, bineînţeles, a noilor senatori şi deputaţi de Dolj’, a declarat Clenciu. Candidaţii USR-PLUS pe locurile eligibile au prezentat, în cadrul conferinţei de presă, programul electoral al Alianţei, Cosmin Poteraş, candidatul pe locul I pentru Senat afirmând că şi-a propus să muncească în Parlament ‘pentru stabilitate legislativă’. ‘Nicio reformă nu se poate aplica atâta timp cât sute de legi se schimbă de pe o zi pe alta: antreprenorii nu pot să-şi facă un plan de afaceri, angajaţii nu ştiu ce taxe vor plăti luna viitoare, ce contribuţii vor avea sau când vor ieşi la pensie, pensionarii au dificultăţi să înţeleagă dacă se va mări punctul de pensie sau dacă se va întâmpla în următoarele şase luni sau la sfântul aşteaptă. În acest an, legea educaţiei a fost modificată de 10 ori în şapte luni şi prin urmare nu ne putem mira că atât elevii, cât şi profesorii şi părinţii sunt foarte bulversaţi. Pe lângă lipsa de stabilitate şi predictibilitate, sistemul de învăţământ este profund afectat de ingerinţe politice. Prin urmare, trebuie să scoatem politica din şcoli şi să creăm premisele unei administrări bazate pe competenţă. Nu vom putea avea învăţământ de calitate, cât timp numirile de directori şi angajările sunt dispuse pe criterii strict politice.(…) Prin scoaterea politicii din şcoli, singurul lucru care va conta va fi performanţa’, a spus Cosmin Poteraş. Daniel-Sorin Gheba deschide lista Alianţei USR PLUS pentru Camera Deputaţilor şi Cosmin Poteraş, pe cea pentru Senat în judeţul Dolj. Pe lista pentru Camera Deputaţilor se mai află Iustin Dumitrescu, Oana-Cristina Tărăban, Ştefan Artene, Iulia Dudu, Constantin Marin, Claudia Gasparini, Ştefan Matei, Denis Fota, Marius Sută, Ilie Sârbu, Adrian Oprică şi Simion Totora. Pe lista pentru Senat se mai află Silviu Bratu, candidatul USR-PLUS pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj, Daniel Clenciu, Manuel Rezeanu, Daniela Matei şi Lucian Călin. Daniel-Sorin Gheba este absolvent al Facultăţii de Mecanică Agricolă a Universităţii din Craiova (2002) şi nu a mai făcut politică până acum doi ani, când s-a înscris în USR, după ce a participat la protestele generate de Ordonanţa 13. Acesta activează în domeniul farmaceutic de circa 15 ani, ca reprezentant medical, a lucrat numai la firme multinaţionale, iar în paralel este şi fermier în comuna Şimnicu de Sus din judeţul Dolj, unde şi locuieşte. Cosmin Poteraş este absolvent al Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică a Universităţii din Craiova (2008), este doctor în calculatoare şi tehnologia informaţiei, timp de 10 ani a fost asistent universitar, activează în domeniul IT încă din timpul studenţiei, a lucrat la mai multe firme de profil din Craiova, apoi şi-a înfiinţat propria firmă de IT, având clienţi din SUA, Marea Britanie, Germania. Poteraş s-a înscris în PLUS în urmă cu doi ani, imediat după înfiinţarea acestei formaţiuni politice. La alegerile locale, Alianţa USR- PLUS, a obţinut 14,90 % în CL Craiova, primind 5 mandate de consilier local din cele 27, iar la CJ nu a reuşit să obţină niciun mandat. Din cele 673 mandate de consilier local din Dolj, USR-PLUS a câştigat 26 de mandate şi niciun mandat de primar.